Investiții de aproximativ 65 de milioane de euro în infrastructura de apă și canalizare a județului Cluj, în anul 2022, informează Consiliul Județean (CJ) Cluj, acționarul principal al Companiei de Apă Someș (CAS).
313 localități și 863.000 de locuitori deservește CAS.
CJ a realizat, împreună cu conducerea CAS., o analiză a activității derulate de această societate în anul 2022.
Astfel, în 2022 au fost finalizate și recepționate primele 7 contracte de lucrări finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în valoare totală de cca. 60.000.000 de euro. Dintre acestea, patru au vizat extinderi și reabilitări ale rețelele de apă și canalizare pe teritoriul a nu mai puțin de 40 de localități urbane și rurale clujene: Dej, Gherla, Huedin, respectiv comunele Bobâlna, Recea Cristur, Unguraș, Mica.
57 milioane de euro investite în Cluj-Napoca
De asemenea, în 2022 au fost semnate șase noi contracte de lucrări din fonduri europene, în valoare de cca. 57.000.000 de euro, din care peste 70% vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.
Totodată, au fost finalizate și recepționate 10 noi investiții, în valoare totală de 4.800.000 de euro, ce au fost finanțate direct de CJ Cluj, din fondul special constituit în vederea implementării proiectelor locale ce nu au fost cuprinse în programele majore de investiții din fonduri europene.
„2022 a fost un an extrem de bun din punct de vedere al investițiilor în infrastructura de apă a județului. Pe lângă finalizarea primelor șapte contracte de lucrări, din cele 32 semnate, am reușit să încheiem achiziționarea tuturor lucrărilor pe care le presupune acest program major de investiții în valoare de peste 400 de milioane de euro. În paralel, am continuat investițiile finanțate din bugetul județului, prin finalizarea și recepționarea a nu mai puțin de 10 noi lucrări de introducere a apei și canalizării”, a spus președintele CJ Cluj, liberalul Alin Tișe.
În anul 2022, Compania de Apă „Someș”, operator regional la care Consiliul Județean Cluj deține calitatea de acționar majoritar, a preluat în administrare 15 noi localități, din care 11 doar din județul Cluj. Astfel, aria deservită a crescut la 313 localități urbane și rurale, din județele Cluj, Sălaj și Mureș.
În total, infrastructura edilitară aflată în administrarea Companiei de Apă măsura, la finalul anului 2022, peste 4.100 km de aducțiuni și rețele de apă, respectiv peste 2.200 km de rețele de canalizare și canale colectoare, cu o populație totală deservită de cca. 863.000 de locuitori.




