Zorii zilei 4 martie 1977, o zi de primăvară timpurie nu anunțau nimic deosebit pentru cei mai mulți dintre români. Vremea era una specifică perioadei, telejurnalul anunța o altă acțiune ce făcea parte din șirul nesfârșit de peregrinări diplomatice ale lui Ceaușescu, „geniul din Carpați” (de data aceasta în Nigeria), iar viața în Republica Socialistă România își urma cursul obișnuit.
Pe înserate însă, până și cei mai fervenți și optimiști artizani ai utopiei comuniste aveau să afle o lecție neașteptat de dură: în ciuda mult trâmbițatelor cuceriri socialiste ale procesului de construire a „Epocii de Aur” , care trebuia să prevadă un progres fără precedent pentru „omul nou”, homo sapiens rămânea în continuare, din păcate, neputincios în fața furiei planetei Pământ. Iar pentru românii de rând, seara zilei de 4 martie 1977 avea să producă o traumă ce avea să rămână întipărită în mentalul colectiv al tuturor cetățenilor. Una atât de puternică încât amintirea nefastă a cutremurului din ’77 continuă să rămână prezentă în discursul public chiar și în zilele noastre, 46 de ani mai târziu.
Mulțumită filmărilor de arhivă, generațiile viitoare își pot face o idee destul de bună în legătură cu proporțiile distrugerilor provocate de dezastrul de atunci, existând numeroase imagini ce înfățișează pagubele produse în București.
Dezastru total!
Cutremurul din 1977 a avut loc la ora locala 21:21.
Pentru cei mai mulți dintre români, au urmat 55 de secunde de panică în cele mai pure forme ale acestuia, intensitatea de 7.5 pe scara Richter lăsând impresia dezlănțuirii iadului pe pământ.
Mai puțin de un minut! Dar dezastrul a fost uriaș.
Atât a fost nevoie ca 32.900 de clădiri să fie avariate, iar 1700 de oameni să își piardă viața, alte 11.386 de persoane fiind rănite în cadrul celui mai grav cutremur resimțit în teritoriul României de la evenimentul seismic din 1940 și până la acel moment.
Probabil elocvent în privința proporțiilor dezastrului este faptul că 122 dintre persoanele care s-au stins atunci nici măcar nu au fost ucise pe teritoriul României: 120 de oameni au murit în Bulgaria, iar alți 2 în Moldova. Pornind din regiunea Vrancea, epicentrul evenimentelor seismice din spațiul românesc timp de veacuri întregi, cutremurul din 1977 avea să fie resimțit de-a lungul Balcanilor, provocând pagube considerabile și în Bulgaria vecină – unde evenimentul a rămas întipărit în memoria colectivă drept „cutremurul de la Șiștov”, datorită prăbușirii a 3 blocuri de locuințe în orașul respectiv.
În România, cea mai grav afectată a fost chiar capitala țării, 1424 din cei 1578 de morți de naționalitate română pierzându-și viața în București.
Printre cei care au murit la cutremur se numără personalități precum actorul Toma Caragiu, poetul A.E. Baconski, Doina Badea, Corina Nicolescu și alții.
Cel mai celebru și de tristă amintire caz este cel a lui Toma Caragiu și Alexandru Bocăneț. Cei doi titani ai filmului românesc sărbătoreau finalizarea peliculei „Gloria nu cântă”, în apartamentul lui Caragiu. În momentul în care cutremurul a început, ei au fugit, cuprinși de teamă, pe scări, moment în care acestea s-au prăbușit în întregime, iar atât căzătura cât și molozul rezultat i-a ucis aproape instantaneu. Detaliul care face moartea lor deosebit de amară este faptul că apartamentul lui Caragiu a rămas aproape intact!
În capitală, în jur de 33 de clădiri mari au fost distruse în totalitate de intensitatea cutremurului. Această cifră poate nu ilustrează cu elocvență proporțiile dezastrului, așadar, trebuie să menționăm faptul că 32.900 de structuri au fost grav avariate, provocând pagube de aproximativ 2 miliarde de dolari. Această sumă nu a fost confirmată niciodată de regimul Ceaușescu, din motive lesne de înțeles. Pe lângă numărul mare de morți și răniți, 35,000 de familii au rămas complet fără adăpost, iar capitala țării arăta ca o imensă ruină. Cutremurul a venit într-un moment cum nu se putea mai prost pentru dictator. Iar sentimentele de amărăciune care l-au încercat pot fi deslușite datorită anunțului televizat făcut de acesta în privința numărului de morți, fiind evidente pauzele în vorbire provocate, de această dată, nu de ticurile verbale ale conducătorului comunist, ci de emoțiile negative care îl făceau să se articuleze cu dificultate în mod coerent.
Cele mai multe dintre clădirile distruse în urma cutremurului fuseseră construite înaintea anului 1939. În consecință, regimul ceaușist a început în 1982 o campanie majoră de demolare a tuturor clădirilor vechi din București, sub pretextul riscului major de siguranță pe care aceste structuri îl prezentau în vederea unui seism ulterior.
În ciuda impunerii ulterioare a unor standarde mai riguroase în privința construcțiilor, trebuie, în continuare, să ne punem întrebarea: cât de protejați am fi în perspectiva unui nou cutremur cu magnitudine de peste 7.0 pe scara Richter?
Din păcate, tragedia recentă din Turcia a demonstrat că nici măcar construcțiile noi nu oferă prea multă protecție contra unui cataclism de asemenea proporții.
Datorită social-media am văzut în timp real cum se desfășoară un cutremur de mare intensitate, filmările cu blocurile turcești care se prăbușeau chiar sub ochii cameramanilor făcând înconjurul lumii.
Limitele tehnologice ale anului 1977 nu ne-au permis păstrarea unor asemenea materiale, însă trebuie să menționăm faptul că avem totuși în posesie o înregistrare sonoră, făcută chiar în timpul cutremurului, la sala radio din București, mulțumită unui magnetofon lăsat pornit în fundal.
Vă avertizăm însă: conținutul acesteia vă poate afecta emoțional.
Dosar de Tudor Chicet și Tudor Moisa
Editor Tiberiu Fărcaș
