Cluj-Napoca se pregătește, din nou, să îmbrace haina sărbătorilor de iarnă. În perioada 21 noiembrie 2025 – 1 ianuarie 2026, Piața Unirii se va transforma într-un tărâm de poveste, sub conceptul „Planeta Crăciun”.
Organizatorii târgului promit o experiență completă pentru toate vârstele, mult mai diversificată față de anii precedenți. Printre atracțiile principale se numără roata panoramică, caruselul pentru copii, căsuța lui Moș Crăciun și zeci de standuri cu produse tradiționale, decorațiuni handmade și bunătăți de iarnă.
În plus, Clujul va găzdui în aceeași perioadă și un al doilea târg de Crăciun, dedicat artizanatului și instalațiilor luminoase, desfășurat între 28 noiembrie și 7 decembrie.




