Legenda ciobanului Donath constituie un exemplu elocvent al modului în care memoria colectivă și imaginarul popular pot da naștere unor narațiuni eroice, prin îmbinarea creativă a elementelor istorice reale cu fabulația mitologică. Acest tip de construcție simbolică este frecvent întâlnit în arealul cultural est-central european, unde trecutul istoric al confruntărilor cu Imperiul Otoman a lăsat urme profunde în cultura și identitatea locală. Cazul Donath, așa cum este el păstrat în tradiția clujeană, este revelator atât pentru procesele de mitificare a unor personaje anonime, cât și pentru suprapunerile semnificante dintre sfera religioasă și cea laică în contextul barocului transilvănean.
Conform tradiției orale și a surselor secundare locale, Donath este prezentat drept un cioban care, păscându-și oile pe Dealul Hoia, a observat o armată turcească încercând să taie o trecătoare prin deal pentru a devia cursul râului Someș. Acest demers, dacă ar fi reușit, ar fi privat cetatea Clujului de sursa sa vitală de apă, facilitând astfel cucerirea orașului. Donath, conștient de pericol, a alergat în cetate pentru a avertiza conducerea, iar efortul fizic extrem i-a fost fatal. În urma intervenției sale, armata otomană ar fi fost învinsă, iar în semn de recunoștință, clujenii i-ar fi ridicat o statuie pe locul unde acesta își păștea oile. O variantă poetică a legendei adaugă și un element supranatural: în fiecare noapte, statuia ciobanului coboară spre Someș pentru a-și umple ulciorul cu apă și a se asigura că orașul este încă în siguranță.
Ceea ce distinge această legendă de alte narațiuni cu tematică similară este inserția ei într-un context urban baroc și asocierea cu o statuie concretă – una dintre cele mai vechi piese de artă monumentală din Cluj-Napoca. Statuia în cauză a fost realizată între anii 1735–1740 de către meșteri bavarezi, la comanda Ordinului Iezuit. Ea nu îl reprezintă însă pe un personaj local real, ci pe Sfântul Donatus, o figură compozită a devoțiunii catolice din secolele XVII–XVIII. Acest sfânt este rezultatul unui sincretism spiritual între două figuri creștine distincte: Donatus, episcopul martir de Arezzo, și Donatus, soldatul roman asociat cu o victorie miraculoasă împotriva triburilor germanice în timpul războaielor marcomanice. Ambele personaje au fost fuzionate în cultul promovat de iezuiți, iar atribuțiile lor – printre care protecția împotriva furtunilor, dar și patronajul asupra viței de vie – au fost consolidate într-o singură figură spirituală celebrată pe 7 august.
În mod semnificativ, statuia a fost amplasată inițial pe teritoriul localității Mănăștur, într-o poziție dominantă, de unde „privea” simbolic spre biserica Calvaria și așezarea învecinată. Deși după alungarea iezuiților din Transilvania în 1776 monumentul a căzut în uitare, memoria sa a fost păstrată de comunitatea mănăștureană, care i-a conferit o nouă semnificație: aceea de a fi legată de ciobanul Donath, transformat astfel în erou salvator al Clujului. De-a lungul timpului, pe măsura dezvoltării urbane, această poveste a fost preluată în cultura populară locală, iar numele Donath a fost perpetuat în toponimie – în fostul cartier Donath (actualul Grigorescu) și în denumirea arhicunoscută a străzii Donath.
Din perspectivă istorică, suprapunerea dintre Sfântul Donatus și ciobanul Donath ilustrează un proces de adaptare și reinterpretare culturală a simbolurilor religioase într-un cadru narativ local. Este notabil faptul că această asociere nu este susținută de dovezi documentare directe care să ateste existența unui cioban numit Donath sau a unei acțiuni militare de anvergura celei relatate în legendă, în perioada evocată. Cu toate acestea, existența Tăieturii Turcului – o formațiune geografică reală, care traversează Dealul Hoia – oferă un cadru fizic ce poate fi legat de tentativa strategică, cel puțin ipotetică, de a devia Someșul pentru a asedia orașul. Numele acestei trecători, care evocă prezența otomană, contribuie la ancorarea legendei într-un spațiu recognoscibil și încărcat simbolic.
Este important de menționat și contextul istoric al celei de-a doua jumătăți a secolului al XVII-lea, în care legenda este uneori situată. În 1674, arestarea și executarea lui Bánffy Dénes, comandantul armatei transilvănene și apărător al Clujului în fața amenințării otomane, poate fi interpretată ca un moment de vulnerabilitate al regiunii, alimentând nevoia colectivă de a crea noi figuri salvatoare în imaginarul popular.
Prin urmare, legenda ciobanului Donath apare ca un produs complex al interacțiunii dintre religia oficială, istoria locală și tradiția orală. Ea reflectă dinamica adaptării simbolurilor sacre la contextul socio-cultural al comunității clujene și metamorfozarea unei figuri religioase în una laică, dar nu lipsită de sacralitate implicită. Legenda continuă să joace un rol identitar, contribuind la coeziunea comunitară și la valorizarea patrimoniului imaterial al orașului. Faptul că figura ciobanului Donath este astăzi comemorată, chiar și în mod informal, demonstrează reziliența narativului în fața timpului și a schimbărilor culturale.
