A trecut o săptămână de când porțile castelului de la Bonțida s-au deschis pentru cea de-a 11-a ediție Electric Castle, iar acum, cu mintea limpede și urechile (aproape) recuperate după cinci zile de vibrații sonore, putem privi obiectiv înapoi la unul dintre cele mai reușite festivaluri din ultimii ani. A fost o ediție care a știut să pulseze, să emoționeze și, mai ales, să unească – în jurul muzicii, a diversității și a unei atmosfere greu de descris în cuvinte.
Line-up-ul internațional a fost, fără îndoială, de clasă mondială. Justice și-au adus luminile orbitoare și soundul electro-sacadat care a ridicat platoul la propriu. Bicep a hipnotizat cu beaturi care păreau scoase dintr-un vis lucid. Shaggy a adus vara cu el și a transformat Bonțida într-un colț de Caraibe, iar Netsky, Rudimental și Yungblud au electrizat publicul până la ultima picătură de energie. Dintre toți, Yungblud s-a detașat ca un adevărat fenomen – cu o prezență scenică magnetică și o conexiune rar întâlnită cu publicul, a făcut din concertul său o experiență de neratat, care va rămâne cu siguranță în sufletul multora.
Dar, da – prestațiile internaționale au fost excepționale, nimic de comentat. Însă ediția aceasta a avut o altă dimensiune. O emoție specială. Poate pentru prima dată în mult timp, eroii festivalului nu au fost headlinerii de afară, ci artiștii români. Cu autenticitate, curaj și o doză de magnetism greu de egalat, au reușit să cucerească scena și inimile celor prezenți.
IRIS, cu legendarul Cristi Minculescu în formă de zile mari, a oferit un concert cu valoare de documentar viu pentru generația tânără care nu i-a prins în anii lor de glorie. Într-un climat sonor actual, trupa a demonstrat că rockul românesc are în continuare o voce puternică și că emoția pură nu are vârstă. A fost un început grandios încă din Ziua 0.
Valeria Stoica a deschis scena principală în prima zi cu fragilitate, dar și cu forță artistică, exact așa cum ne-a obișnuit. Tot atunci, Inna a redefinit ce înseamnă să fii artist în fața naturii dezlănțuite. A cântat pe o ploaie torențială, cu inima larg deschisă și zâmbetul intact, transformând ceea ce putea fi un concert compromis într-un moment aproape mitologic. A fost un act de devotament, iar publicul a răspuns pe măsură – cu dans, cu aplauze și cu o prezență neclintită. Și poate că nu e doar o coincidență că vineri seara, Deliric, partenerul ei de viață, a urcat pe scena Hangar și a completat povestea cu lirica sa profundă, tăioasă, dar umană, într-un set memorabil alături de Silent Strike.
Sâmbătă a fost rândul celor de la Bosquito să ridice temperatura cu al lor rock latino plin de nostalgie, emoție și dans. Publicul – arhiplin – le-a cântat refrenele pe nerăsuflate, demonstrând că muzica românească poate umple scena Electric nu doar prin volum, ci prin vibrație colectivă.
Iar duminica, când oboseala părea să se fi așezat peste festival ca o pătură grea, Elena Gheorghe a ridicat spiritele și a pregătit terenul pentru ultima seară de poveste. După Shaggy, DJ Ma-ta a închis Electric Castle cu un set care a sfidat convențiile. Cu ritmuri de tehno balcanic și o doză sănătoasă de nonconformism, a transformat finalul într-o celebrare a libertății artistice și a spiritului Electric.
Pe scurt, EC11 a fost o ediție în care nu doar starurile internaționale au strălucit. Artiștii români au demonstrat că pot sta, fără nicio emoție, pe aceeași scenă cu marile nume ale lumii. Iar publicul a fost acolo – deschis, curios, loial și însetat de trăiri autentice. A fost un festival complet, echilibrat, cald și exploziv
