Ministerul Finanţelor lansează vineri, 3 februarie, o nouă emisiune de titluri de stat TEZAUR destinată exclusiv populaţiei, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, informează News.ro.
”Ministerul Finanţelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat TEZAUR destinată exclusiv populaţiei începând de vineri, 3 februarie, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, a informat ministerul
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- Între 3 – 24 februarie 2023 de la unităţile Trezoreriei Statului;
- Între 3 – 23 februarie 2023 în mediul urban şi 3 – 22 februarie 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Poştei Române.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.




