Chiar dacă a fost printre jucătorii esențiali ai CFR-ului în ediția trecută, situația s-a schimbat în ceea ce privește statutul lui Cristi Manea (26 de ani) la fosta campioană în acest sezon.
Fundașul a disputat ultimul meci oficial pe 9 septembrie, când România a întâlnit Israel pe teren propriu, meci încheiat la egalitate, 1-1. Manea a fost integralist atunci, însă a acuzat probleme medicale la finalul partidei. Internaționalul român a suferit o leziune de gradul doi la nivelul genunchiului drept, fapt pentru care a fost nevoit să poarte o atelă.
De-atunci, fundașul nu a mai jucat la echipa de club, chiar dacă ar fi fost apt de joc încă de la meciul CFR-ului cu UTA Arad, disputat în urmă cu o lună, pe 25 noiembrie.

A refuzat să își prelungească contractul
Totuși, surse din cadrul clubului susțin că, de fapt, Manea nu joacă nu pentru că s-ar confrunta cu probleme medicale. Absența sa din lot s-ar datora refuzului de a-și prelungi înțelegerea cu CFR, scandentă în vara anului viitor. Cum în acest moment se află în ultimele 6 luni de contract, fundașul poate negocia cu orice echipă, iar dacă nu va semna o prelungire cu ardelenii, clubul din Gruia riscă să-l piardă gratis la finalul sezonului.
La 26 de ani, Manea se află în punctul optim al carierei sale, în care a adunat deja 5 titluri de campion al României. Ar putea fi printre ultimele șanse ale jucătorului de la Viitorul să mai prindă un contract în străinătate.
Totuși, ar putea fi și o strategie prin care să obțină un contract mai mare din partea finanțatorului Ioan Varga. Cotat în prezent la 3,5 milioane de euro, Manea a fost cumpărat în 2020 de CFR de la Apollon Limassol pentru 400.000 de euro, conform transfermarkt.ro.
Balaj: „Sper să prelungim! CFR l-a propulsat la cel mai înalt nivel”
La începutul lunii noiembrie, președintele clubului, Cristi Balaj, anunța pentru Fanatik.ro că fundașului i-a fost propusă o nouă înțelegere, dar că încă nu i-a informat pe șefii CFR-ului despre planurile sale de viitor și decizia pe care o va lua.
„Am discutat cu Manea despre contract (n.r. care expiră în vară). I-am spus că îl dorim în continuare, dar urmează să vedem condiţiile, care este şi dorinţa lui. Vrem să îl sprijinim şi, până la urmă, CFR Cluj este clubul care l-a propulsat la cel mai înalt nivel.
Se simte bine şi sper să găsim o înţelegere comună, să prelungim contractul. Ar fi avantajul ambelor părţi, mai ales că CFR a demonstrat că atunci când sunt oferte tentante pentru un jucător, niciodată nu ne-am opus. Manea se simte bine la Cluj, cred că ar vrea să continue”, a spus Cristi Balaj pentru sursa citată.
sursa foto: Playsport



