Universitatea Cluj a primit o finanțare-record de 2,5 milioane de euro din fonduri publice, bani alocați de Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj. Echipa preferată a primarului Emil Boc beneficiază astfel de sprijin financiar direct de la administrația locală, condusă de edil și de Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Pe lângă această finanțare, clubul își desfășoară meciurile pe Cluj Arena, un stadion construit din bani publici. Deși echipa plătește o chirie anuală pentru utilizarea stadionului, infrastructura rămâne susținută din fondurile administrației locale.
Emil Boc a susținut public că va continua să sprijine echipa: „O alocare-record pentru Universitatea Cluj, care va confirma rolul pe care Universitatea îl are în oraș și susținerea pe care o acordăm acestui club fanion al României și al Ardealului. Din punct de vedere financiar, echipa în continuare poate să știe că are stabilitate. Asta e una dintre cele mai importante componente pentru o echipă, să aibă stabilitate financiară. De partea asta ne ocupăm”, a declarat edilul în 2024.