Ziua de 17 aprilie ne propune o serie de aniversări și comemorări notabile. Iată șase dintre cele mai importante evenimente asociate în istoriografie cu această dată.
1647
Cronicarul Grigore Ureche moare în satul Goești la vârsta de 57 de ani, fiind înmormântat într-o criptă de la mânăstirea Bistrița din Moldova. Fiul influentului boier Nestor Ureche, tânărul Grigore și-a petrecut anii de studiu în Polonia, învățând istoria, geografia, limbile clasice, latina și greaca, retorica și poetica la colegiul iezuit din Lwow (azi Lviv în Ucraina). Întors în Moldova natală, el avea să ocupe mai multe funcții importante la curțile câtorva domnitori. În timpul ocârmuirii lui Vasile Lupu, avea să ajungă „mare spătar al Țării de Jos”, urmând astfel pașii tatălui său Nestor, care deținuse cândva aceeași poziție. Grigore Ureche și-a petrecut ultimii ani de viață redactând opera ce avea să îi asigure locul în posteritate: Letopisețul Țării Moldovei, o amplă cronică care trata istoria principatului din perioada 1359 – 1594. Această lucrare este notabilă mai ales datorită afirmării clare și răspicate a originii latine comune a tuturor românilor, locuitorii Moldovei, Transilvaniei și Valahiei fiind identificați de Ureche drept același popor, continuator și moștenitor al vechii Rome din Antichitate, opera istorică a cronicarului moldovean servind astfel drept un argument puternic împotriva retoricii „moldoveniste” ce are ecouri în Basarabia zilelor noastre.
1941
Iugoslavia capitulează în fața mașinăriei de război a forțelor Axei, după un blitzkrieg germano-italian ce copleșise total regatul în mai puțin de 2 săptămâni. În ciuda atacului nazisto-fascist de amploare pe fronturi multiple, colapsul rapid al armatei iugoslave (care nici nu a încercat să prevină înaintarea Axei în anumite regiuni) continuă să fie și în prezent un subiect de dezbatere în comunitatea istoriografică, existând mai multe explicații pentru dezastrul militar de proporții suferit de acest stat care era văzut drept un potențial bastion al unei rezistențe îndelungate împotriva coaliției lui Hitler. În orice caz, cert este că pentru Iugoslavia, acest eveniment a avut consecințe cât se poate de nefaste, țara fiind împărțită între cuceritori: cea mai mare parte a Serbiei a devenit o zonă de ocupație germană, în timp ce alte teritorii au fost anexate de Italia, Ungaria, Albania și Bulgaria.
Probabil cea mai infamă repercursiune a fost însă emergența Croației Independente, un stat-marionetă al Axei care era condus de organizația fascistă a Ustașilor. Pe lângă teritoriul Croației din zilele noastre, acest stat nou apărut mai îngloba și cea mai mare parte a Bosniei multi-etnice. Această situație era una problematică, întrucât scopul ustașilor era acela de a crea o Croație pură din punct de vedere etnic, în care să nu existe alte naționalități în afara celei croate. Astfel, noul regim a demarat o campanie de genocid a cărei sălbăticie a șocat până și observatorii germani, croații folosind metode de-a dreptul barbare pentru a ucide sute de mii de sârbi prin varii forme de tortură cu ajutorul armelor albe pe care le aveau la dispoziție. Alături de sârbi, populațiile de etnie romă și de evrei au fost de asemenea persecutate în maniere similare. Deși ustașii aveau să fie alungați în 1945, cifra imensă a decedaților (estimările plasând-o între 200.000 – 500.000) avea să asigure existența unor resentimente puternice pentru perpetuitate între comunitățile croate și cele sârbe, amintirea traumatică a genocidului din al Doilea Război Mondial revenind în mentalul colectiv al sârbilor în timpul dezintegrării Iugoslaviei de la începutul anilor ’90 și alimentând astfel noi conflicte sângeroase în regiune.
1954
Lucrețiu Pătrășcanu, politician, avocat, sociolog și economist român în vârstă de 53 de ani, este executat la închisoarea Jilava, după un proces de tip stalinist orchestrat încă din 1948 de rivalul său politic Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pătrășcanu fusese unul dintre liderii cei mai de seamă ai Partidului Comunist Român, fiind un membru excepțional al acestei formațiuni politice deoarece se diferenția într-o manieră deosebită de colegii săi: era un intelectual veritabil, provenind dintr-o familie respectată și înstărită (tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu), care îi putea asigura o existență relativ lipsită de griji în sistemul capitalist. Licențiat în drept la Universitatea din București și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu a fost însă atras de ideologia marxist-leninistă datorită valențelor sale sociale care, în teorie, urmăreau îmbunătățirea statutului maselor de cetățeni defavorizați. Aflându-se printre fondatorii Partidului Comunist din România în 1921, Pătrășcanu a fost încarcerat la Jilava pentru prima dată în 1924, unde a intrat în greva foamei. După eliberare, a avut o intensă activitate publicistică și editorială în principalele oficioase ale formațiunilor de stânga. A fost închis în mai multe rânduri în timpul celui de al Doilea Război Mondial, fiind contactat în aprilie 1944 de Ioan Mocsony-Stârcea, mareșal al Curții Regale, în vederea încheierii unei înțelegeri între Regele Mihai și comuniști pentru răsturnarea regimului antonescian. După lovitura de stat de la 23 august, Pătrășcanu va primi ministerul Justiției în guvernul Sănătescu. În această calitate, Lucrețiu Pătrășcanu a inițiat temutele procese de tip stalinist în România, ironia făcând ca el însuși să cadă victimă unui asemenea simulacru doar câțiva ani mai târziu. În 1946, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, Pătrășcanu și-a început discursul cu fraza Înainte de a fi comunist, sunt român, înainte de a aduce critici revizionismului maghiar. Aceste declarații au fost exploatate de rivalul său politic Gheorghe Gheorghiu-Dej, care l-a acuzat de naționalism burghez și șovinism, fapte în baza cărora Pătrășcanu va fi arestat în 1948 și executat 6 ani mai târziu. Unul dintre puținii comuniști văzuți într-o lumină pozitivă în România zilelor noastre, numele său fiind dat unui bulevard din capitală după revoluția din decembrie 1989.
1961
CIA inițiază „Invazia din Golful Porcilor”, o tentativă de răsturnare a regimului dictatorial al lui Fidel Castro prin intermediul trimiterii a aprox. 1500 de dizidenți politici cubanezi înapoi în țara mamă cu scopul declanșării unor mișcări menite să provoace revolte populare de amploare împotriva autorităților comuniste. În data de 17 aprilie, cei 1500 de recruți au plecat pe cale maritimă spre Cuba, pornind din Nicaragua și Guatemala. În seara zilei respective, reușeau să învingă o miliție cubaneză comunistă în zona Playa Giron a „Golfului Porcilor”. Castro, stăpân pe sine însă, a preluat personal conducerea efortului defensiv, iar recruții CIA erau învinși în decurs de 3 zile. Cea mai mare parte a acestora a suferit un interogatoriu public, în cadrul unei campanii orchestrate de regimul lui Castro pentru a-și întări propria imagine ca apărător al poporului. Ulterior, dizidenții au primit sentințe grele de închisoare. Motivul eșecului american a fost unul simplu: efortul nu a fost unul bine coordonat, fiind plănuit de CIA dar ne-susținut în totalitate de președintele John F. Kennedy, care a refuzat să acorde un sprijin aerian substanțial (care era crucial în planul conceput de CIA) recruților atunci când știrile despre invazie au început să facă înconjurul lumii, dizidenții fiind practic abandonați. Deși Kennedy a încercat să se distanțeze de cele întâmplate, evenimentul a fost un eșec major al politicii externe americane și a contribuit decisiv la escaladarea Războiului Rece, ducând la Criza Rachetelor din Cuba doar un an mai târziu.
1975
Războiul Civil din Cambodgia se încheie cu victoria Khmerilor Roșii conduși de Pol Pot, care capturează capitala Phnom Penh și instituie cu rapiditate un regim dictatorial comunist bazat pe teroare. Fost profesor, Pol Pot avea însă viziuni destul de ne-ortodoxe în vederea instaurării utopiei comuniste, diferențiindu-se în mod sustanțial de ceilalți dictatori comuniști ai vremii prin metodele aplicate. Dacă cele mai multe state comuniste puneau accentul pe industrializare și urbanizare, Pol Pot favoriza în schimb un model radical diferit, optând pentru abandonarea completă a orașelor și înglobarea întregii populații în comunități agrare rurale menite să emuleze „comunismul primitiv”, în care oamenii duc un trai comun simplu, ferit de „tentațiile” modernității. Acest demers avea să producă una din cele mai mari catastrofe umanitate ale secolului XX, între 1.5 și 2 milioane de persoane fiind ucise cu sânge rece de regimul comunist, adică aproximativ un sfert din populația totală a țării!
Mulți dintre acești oameni practicaseră anterior meserii specifice civilizației contemporane: doctori, profesori, funcționari publici, economiști, avocați. Toți cei care știuseră și trăiseră vechea ordine trebuiau eliminați, pentru ca supraviețuitorii, naivi și fără cunoașterea trecutului, să ducă vieți dedicate muncii în folosul Partidului Comunist, în conformitate cu mitul „bunului sălbatic” care este mulțumit de un trai simplu, fără să cunoască toate dificultățile și plăcerile aferente vieții moderne. Teroarea khmerilor roșii a atins un paroxism care reprezintă și astăzi unul din cele mai negre capitole ale istoriei umanității: purtătorii de ochelari erau uciși cu lovituri de târnăcop în așa numitele „câmpuri ale morții”, păcatul lor fiind simpla înfățișare, care ar fi sugerat un intelect superior, ceva inacceptabil pentru noua societate utopică primitivă. Nici măcar copiii nu au fost cruțați: în 1977, speranța de viață din Cambodgia ajunsese la doar 18.91 ani. Această nebunie avea să se încheie în anul 1979, după ce armata statului Vietnam a răsturnat regimul lui Pol Pot pentru a opri persecutarea minorității vietnameze din Cambodgia.
2014
NASA descoperă prima planetă de dimensiunea Pământului aflată în zona locuibilă a unui alt sistem solar, cu ajutorul telescopului spațial Kepler.
Numită Kepler-186f, planeta se află a o distanță de aproximativ 500 de ani lumină de Pământ, în constelația Cygnus (Lebăda). Sistemul ei solar este format dintr-o stea pitică roșie și 4 alte planete. Deși distanța este una mult prea mare pentru ca actualele sonde spațiale să poată analiza planeta de aproape, descoperirea a fost totuși una epocală: pentru întâia oară, omenirea a primit confirmarea că în Univers se află și alte lumi asemănătoare cu micuța noastră planetă albastră. În prezent, NASA continuă să analizeze de la distanța planeta, în căutarea unor indicii suplimentare în privința atmosferei acesteia. Cel mai probabil, tehnologia deceniilor viitoare ne va putea furniza multe detalii interesante în această privință.
