A fost mare sărbătoare în weekend în satul Borzești din Comuna Iara. Pe 29 iulie o fiică a satului a împlinit 100 de ani. E vorba de Valeria Deaș care a împlinit venerabila vârstă și totul s-a transformat într-un eveniment de suflet pentru sat.

Povestea vieții sale e clasică pentru un om născut la țară, fidel meleagurilor sale.
Valeria s-a născut la 28 iulie 1923 în satul Borzești, având ca părinți pe Borza Vasile (Vasilie a Roșchii) și Ana. A absolvit 4 clase la școala din Borzești, iar apoi a mai facut 3 clase la școala din Iara, mergând peste dealuri prin Măgura Ierii și Surduc. Construcția casei din sat a fost realizată de tatăl acesteia în anul 1938. După ce s-a întors de pe front, Alexandru Deaș s-a căsătorit cu Valeria, cu care a avut 2 copii: Nastasiea (Sâia) și Eugen (Nucu).
Trecută prin greutățile celui de-al Doilea Război Mondial
Valeria a trecut prin multe greutăți de-a lungul vieții, cum ar fi cel de-al doilea Război Mondial, când împreună cu familia ei (inclusiv cu fiica ei, Maria) au fost nevoiți să se ascundă în pivnița casei din sat de frică, iar bucatele au fost îngropate în grădină. Pierderea soțului și a unuia dintre copii, Eugen, dar și trecerea printr-o boală, au fost alte momente dificile, dar ea nu și-a pierdut niciodată încrederea și speranța în Dumnezeu, fiind obișnuită de mică să meargă la biserică. Dumnezeu i-a rânduit pe fiica sa iubitoare, Sâia, să aibă grijă de dânsa, fiind și cadru medical si ajutând-o să ajungă la această bornă frumoasă de 100 de ani.

Un om simplu, curat sufletește, harnic și credincios care a trecut frumos prin viață și a învins toate greutățile
La sărbătorire a participat primarul comunei Iara, Dorin Ioan Popa, consilierul local Adrian Popa, și consilierul județean Adela Dehenes de la USR. Primăria a premiat-o pe Valeria Deaș cu ocazia împlinirii a 100 de ani. Au fost momente emoționante pe care satul rar le trăiește.




