Vești bune pentru românii dornici să evite drumurile la secțiile locale de poliție pentru obținerea cazierului judiciar.
Așa cum anunțase recent Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării, de astăzi eliberarea documentului respectiv se poate face și prin mediul online, fără obligația de a achita vreo taxă în acest sens.
Deocamdată însă, doar cetățenii care se bucură de un „cazier curat” pot beneficia de pe urma adoptării acestei măsuri, în timp ce românii care se fac vinovați de comiterea unor infracțiuni trebuie să mai aștepte, cel mai probabil până ce „istoricul penal” al acestora va fi complet digitalizat.
Cazierul judiciar descărcat online are o valabilitate de 6 luni, iar eliberarea acestuia se face cu ajutorul platformei Ghișeul.ro, site unde cetățenii pot să facă, în prezent, plata impozitelor, amenzilor sau taxelor.
Autoritățile estimează că peste jumătate de milion de români vor beneficia imediat de pe urma acestei măsuri, ne-mai fiind nevoiți astfel să piardă timp la cozile secțiilor de poliție pentru obținerea documentului.
În prezent însă, datorită noilor măsuri privind protecția datelor personale, prezentarea cazierului judiciar la angajare mai este obligatorie doar în cazul unei categorii restrânse de locuri de muncă, anume: agenții de pază, consilierii juridici, sau funcționarii publici.




