Universitatea Cluj va juca la Mediaș viitoarele partide de pe terenul propriu, anunță pagina de facebook a podcastului 100 la ”U”. Curierul de Cluj a contactat conducerea clubului care a confirmat informația pentru site.
”𝐈𝐞𝐬 𝐝𝐢𝐧 𝐦𝐨𝐜𝐢𝐫𝐥𝐚̆: „𝐔” 𝐬𝐞 𝐦𝐮𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 (𝐜𝐞𝐥 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧) 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐦𝐞𝐜𝐢𝐮𝐫𝐢!
Pe cât de ciudat poate să sune, pe atât e de real. Universitatea Cluj e nevoită să se mute de pe propriul stadion, din cauza terenului de joc impracticabil. Astfel, spun sursele noastre, echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău va juca la Mediaș următoarele două partide de pe teren propriu, cu CS Mioveni (vineri, 10 februarie, ora 17:00) și FC Botoșani (data și ora sunt necunoscute), sperând că, printr-o minune, gazonul va arăta măcar decent la jocul cu Farul Constanța, ultimul pe teren propriu din sezonul regulat.
Așadar, „U” cade pradă managementului defectuos al unui stadion inaugurat în urmă cu doar 10 ani, dar care nu a avut șansa să cunoască un gazon decent în tot acest timp. Fanii clujeni sunt nevoiți, astfel, să-și însoțească, din nou, echipa în alte orașe, în timp ce stadionul de lângă Parcul Central rămâne gol, în așteptarea unor vremuri mai bune și a unui petec de iarbă. Între-timp, oficialitățile județene care administrează stadionul promit că vor schimba complet gazonul undeva în luna martie-aprilie, prilej numai bun pentru ca „U” să plece, din nou, din oraș, în plin play-out„, a anunțat unul din realizatorii podcastului, pe pagina oficială de facebook a acestuia.
Decizia clubului este consecința a două meciuri jucate pe un gazon mocirlos, victoria cu 2-1 cu FC Voluntari și egalul alb cu Rapid.




