Sherwood Brown este un reper în baschetul american și românesc. În 2013, pe când juca la nivel de colegiu pentru Florida Gulf Coast University (FGCU), echipa a scris istorie în NCAA. „Dunk City”, așa cum erau porecliți, au terminat pe locul 15 în divizia regională sudică și s-au calificat pentru celebrul „March Madness”, competiție în care participă cele mai bune 68 de echipe universitare din Statele Unite ale Americii și este mediatizată intens de mass-media americană. FGCU a devenit prima echipă din istorie, venită de pe locul 15 dintr-o divizie, care a ajuns în faza „Sweet 16”, după ce au câștigat cu Georgetown (cap de serie 2 în divizia regională sudică), 78-68 și împotriva San Diego State (cap de serie 7 în divizia regională sudică), 81-71. Performanța a fost denumită de presa americană drept „Cinderella run”.
Povestea echipei s-a terminat după înfrângerea cu Florida Gators, 62-50, dar cariera lui Sherwood Brown abia începuse. Acesta a jucat în G-League pentru Maine Red Claws, „sora mai mică” a echipei din NBA, Boston Celtics. De-a lungul carierei a mai jucat în Mexic, Liban, Germania, Qatar, Arabia Saudită, Finlanda și Canada. În România a ajuns în 2018 și a evoluat timp de trei sezoane pentru BC SCM Timișoara. A acumulat, în Liga Națională, 74 de apariții și a avut o medie de 12.8 puncte pe meci. De asemenea, a jucat în alte 13 meciuri în Cupa României pentru bănățeni. „Woody”, așa cum este poreclit, a părăsit România în 2021 și a semnat cu echipa finlandeză Lahti. A revenit în România în a doua parte a sezonului 2021-2022 și a evoluat, din nou, pentru bănățeni, până la finalul sezonului. În acest moment, Sherwood, ajuns la 31 de ani, joacă în Portugalia pentru CD Povoa, locul 8 din prima ligă. Recent, echipa sa a reușit să producă o surpriză enormă și a învins liderul Benfica, 60-59.
Renumitul jucător a acordat un interviu pentru Curierul de Cluj:
Tudor Moisa: Cum și când ai început să joci baschet?
Sherwood Brown: Am început să joc baschet atunci când am ajuns la liceu. Nu aveam niciun prieten pentru că m-am mutat într-un oraș nou și baschetul era singura activitate pe care puteam să o fac singur, afară. În timp ce jucam mi-am făcut prieteni și m-am îndrăgostit de acest sport. Aș spune că aveam 14 sau 15 ani când am început să joc.
T.M.: Ți-ai imaginat, în acel moment, că vei ajunge să practici, în mod profesionist, sportul de care te-ai îndrăgostit?
S.B.: Să fiu sincer, nu mi-am imaginat niciodată. Să fiu capabil să practic un sport pe care îl iubesc și să fiu și plătit pentru asta nici măcar nu a fost un vis de-al meu, pentru că mi se părea mult prea exagerat. Dacă aș fi știut că exista posibilitatea să fac asta, atunci m-aș fi antrenat mai mult când eram mai tânăr. Scopul meu era să obțin o bursă de studiu pentru universitate, nu îmi imaginam că aș putea ajunge mai departe cu baschetul. Erau jucători, pe care îi știam personal, care erau mult mai buni decât mine atunci când eu eram la început și nici măcar ei nu au ajuns așa departe ca mine. Încă mă minunez de asta până în ziua de azi!
T.M.: Cum ai descrie „run-ul” avut în NCAA în 2013?
S.B.: Turneul NCAA din 2013 a fost o experiență unică pentru mine. Nu am realizat ce mare performanță a fost să ajungem în „Sweet 16” până când prietenii și colegii mi-au spus. Pentru mulți copii e un vis să ajungă să joace pe acea scenă. Mulți jucători din NBA nu au avut oportunitatea asta! M-am bucurat de experiență și de notorietatea care a venit cu rezultatul, dar atunci când s-a întâmplat eu doar trăiam momentul.
T.M.: Cum a fost prima ta experiență în afara Statelor Unite?
S.B.: Prima mea experiență, în străinătate, a fost una de învățare. A fost pentru prima dată când am văzut cealaltă parte a vieții de baschetbalist profesionist. Bineînțeles, jucam din plăcere, dar nu mai era doar o distracție. Baschetul devenise job-ul meu. Am învățat cum să mă descurc prin alte metode când era vorba de sport. Din punct de vedere al lucrurilor din afara terenului, să trăiesc într-o țară și cultură diferită a fost foarte interesant.
T.M.: Ai jucat trei sezoane, prima dată, pentru Timișoara. Cum de ai ajuns în România și cum a fost experiența românească pentru tine?
S.B.: Am jucat, în alt campionat, împotriva unei echipe antrenate de cel care devenise antrenorul Timișoarei. I-a plăcut cum am jucat și a decis să mă aducă să joc pentru el. Mi-a plăcut, în primul sezon, să joc pentru Timișoara așa că am decis să mai stau pentru încă două sezoane.
T.M.: Te gândești să joci din nou, pe viitor, în România?
S.B.: Mi-ar plăcea să joc din nou în România. Părerea mea este că țara este foarte frumoasă. Dacă lucrurile vor decurge într-o direcție care să mă aducă înapoi aș fi foarte fericit. Dar dacă nu va vrea nimeni să mă aducă înapoi, atunci nu îmi voi bate capul cu asta.
T.M.: Care a fost cel mai bun adversar pe care l-ai întâlnit și care a fost cel mai bun jucător care ți-a fost coechipier?
S.B.: Cel mai bun jucător împotriva căruia am jucat este, fără dar și poate, John Wall. Am jucat împotriva lui în liceu. E greu de spus care a fost cel mai bun coechipier pe care l-am avut pentru că am jucat cu foarte mulți jucători talentați de-a lungul carierei, în special în G-League. Am jucat cu foști jucători din NBA, actuali jucători în NBA și cu jucători care sunt la un nivel foarte ridicat în străinătate.
T.M.: Cum arată cariera ta acum și cum te simți la clubul la care ești acum?
S.B.: Chiar acum joc în Portugalia pentru CD Povoa. Am avut, până acum, un sezon destul de decent. Am pierdut niște meciuri despre care cred că puteam să le câștigăm, dar ne-am și autodepășit în unele meciuri. Fiecare țară are un stil de joc diferit și fiecare antrenor are alt stil de a antrena și altă filozofie. În Portugalia, de cele mai multe ori, un antrenor crede că e mai bine să joci la sigur pentru o diferență cât mai mică la final și să accepți înfrângerile, decât să încerci să dai absolut totul pentru victorie. Deci, aș spune că am avut nevoie de timp să mă acomodez pentru că nu sunt neapărat de acord cu această filozofie.
T.M.: Știu că ai avut un accident foarte urât de mașină, sezonul trecut, pe când evoluai în Finlanda. Ce s-a întâmplat, cât de serios a fost și cât de greu ți-a fost să te refaci?
S.B.: Când eram în Finlanda, la începutul sezonului trecut, am fost implicat într-un accident foarte grav de mașină. Accidentul m-a pus pe tușă pentru destul de mult timp. În Finlanda este foarte frig și într-o seară ploua și drumurile erau înghețate. Colegul de la echipa pentru care jucam a pierdut controlul mașinii și am făcut accident. Nu am să intru în foarte multe detalii despre el și nu am să menționez cine l-a provocat, dar a fost un accident foarte grav. Toți am fost norocoși să scăpăm cu viață. Doctorii mi-au spus că am să ratez tot restul sezonului, dar am fost determinat să nu să întâmple asta. Am lucrat extrem de mult la recuperarea mea. Mi-am dorit să ajung cât mai repede înapoi pe teren și am reușit după două luni să fac asta.
