Conducerea CFR nu renunță la planul de a muta echipa pe Cluj Arena începând cu sezonul viitor. Oficialii clubului au făcut deja demersuri către Consiliul Județean, argumentând că stadionul este unul public și ar trebui să fie accesibil oricărei echipe profesioniste din oraș.
Într-un interviu acordat, patronul Neluțu Varga susține că mutarea ar reduce costurile mari de întreținere ale stadionului din Gruia, care ar urma să fie folosit doar pentru antrenamente și meciuri amicale. În opinia lui, este nedrept ca CFR să suporte cheltuieli ridicate fără sprijin, în timp ce alte entități beneficiază de facilități.
De asemenea, acesta respinge ideea că echipa nu ar avea „dreptul” moral să joace pe Cluj Arena, subliniind că CFR este tot o echipă a orașului și nu ar trebui tratată diferit.
„Să mă ierte Dumnezeu, dar pe toţi îi scutim, numai pe CFR nu. Las-o-ncolo, pe toţi îi scutim, numai pe CFR nu? CFR nu e echipa Clujului? 115.000 de euro plătim doar impozit, ce înseamnă asta? Nu înţeleg de ce se face diferenţă, că nu e normal.” – a declarat președintele feroviarilor.



