Chiar cu câteva săptămâni înainte de concertul aniversar Cargo intitulat ”Ploaia-balade rock”, de la Sala Palatului din capitală, din 24 februarie, un scandal imens a izbucnit în jurul formației timișorene de metal Cargo.
Trupa a fost dată în judecată de familia fostului lider, chitaristul, compozitorul Adrian Bărar (foto, în centru, cu eșarfă roșie) decedat în 2021 de Covid-19. Potrivit Adrianei Bărar, fiica muzicianului, familia a încercat să ajungă la o înțelegere amiabilă cu membrii trupei pentru folosirea brandului Cargo, dar pentru că acest lucru nu a fost posibil s-a ajuns în instanță.
“Adi Bărar și-a fi dorit ca formația să continue chiar și după moartea sa, însă nu în acest fel. Turneul din SUA sau Canada, unde s-a cântat în săli de nunți cu mari compromisuri în ceea ce privește sunetul și instrumentele cu care au cântat n-a fost niciodată pe lista de dorințe a liderului trupei. Ne aflăm toți într-o situație extrem de neplăcută acum și foarte dureroasă. Ce ne dorim noi de fapt acum este încetarea folosirii mărcii Cargo pe care noi o deținem în mod legal, până la o variantă de licențiere care va include și câteva condiții de utilizare a brandului Cargo, pentru a fi siguri că va rămâne brandul pe care l-a construit Adi Bărar și nu se va degrada de-a lungul timpului”, a explicat fiica lui Bărar pentru TVR Timișoara.
Trupă de tradiție și de succes
Reamintim că trupa Cargo și-a continuat activitatea după moartea liderului trupei, pe care l-au înlocuit cu unicul său ucenic, un tânăr de 23 ani.
Timișorenii s-au înființat în anii 80 iar primul lor solist a fost regretatul Leo Iorga apoi au cântat ani buni cu Kempes, devenind una din cele mai bune trupe metal din România. Hitul cel mai mare al trupei este indiscutabil balada ”Dacă ploaia s-ar opri”, lansată acum 20 de ani. Au lansat mai multe albume de studio care s-au bucurat de mare succes.




