Un accident de circulație a avut loc, marți dimineața, în jurul orei 10, pe raza localității Fizeșu Gherlii. Două femei și o minoră de 15 ani au avut nevoie de îngriji medicale. Acum, ele se află în afara oricărui pericol.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe raza localității Fizeșu Gherlii. Apelul de urgență a venit în jurul orei 10:15, iar la misiune au participat o autospecială cu modul de descarcerare, precum și echipajul SMURD de la Punctul de Lucru Gherla. Salvatorii au găsit la fața locului trei autoturisme avariate, fără persoane încarcerate. Paramedicii au acordat prim-ajutor calificat la două femei de 30 și 37 de ani. Acestea au fost transportate la spital, fiind în permanență conștiente și cooperante. În paralel, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. La spital a fost transportată și o minoră de 15 ani cu răni superficiale.” a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.





