Marele teolog ortodox Nicolae Steinhardt a publicat amintiri foarte puternice despre filosoful Mihai Șora. La rândul lui Steinhardt, cunoscut ca Monahul de la Rohia, Maramureș, critic literar, are o poveste de viață cutremurătoare, povestită în celebra carte ”Jurnalul fericirii” (prima ediție a apărut în 1990 la fosta editură Dacia și a avut un succes enorm n.r.) una din cele mai extraordinare jurnale despre convertirea religioasă din pușcăria comunistă, Gulagul românesc. Evreul Steinhardt a fost închis în cadrul celebrului proces Noica-Pillat pentru vina de a fi citit împreună cu aceștia cărți considerate de comuniști ”dușmănoase, fasciste”, scrise de interbelicii exilați din România! Steinhardt s-a convertit în închisoare la ortodoxie iar după eliberearea deținuților politici din 1964 s-a stabilit la Rohia unde a scris Jurnalul. Publicarea lui a fost de asemenea o aventură, pentru că Securitatea l-a supravegheat pe Steinhardt și i-a confiscat manscrisul. Despre asta într-un articol viitor.
Iată ce își aduce aminte acesta despre filosoful Mihai Șora, așa cum a răspuns în volumul Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan, editura Humanitas, pag 120, întrebarea 308:
E un om foarte cult, foarte cinstit, foarte sincer, destul de harnic si foarte de treabă. Ca mulţi alţii, fiind la studii în Franţa, s-a lăsat sedus de comunism. E doctor în filozofie (doctorat de stat), cu o strălucită teză platoniciană, intitulată Dialogul interior, care este şi o carte de mare frumuseţe. A venit în ţară (deşi i s-a oferit să rămînă în Franţa), prin ’45-’46, cred. L-au tratat, fireşte, cu toată neîncrederea, i-au încredinţat posturi minore (de batjocură, de fapt), ţinîndu-l în foarte prelungită carantină. în cele din urmă, i-au încredinţat direcţia „Bibliotecii pentru toţi”, unde a făcut treabă admirabilă: a publicat traduceri excelente ale mai tuturor clasicilor şi cărţilor importante ale literaturii universale. Ne-a dat şi el o prea frumoasă tălmăcire a Visărilor hoinarului singuratic (Rousseau).
Apoi l-au scos de la BPT şi l-au numit într-un post pur administrativ la Ministerul Invăţămîntului. De îndată ce s-a putut, l-au pensionat. Decepţionat, dezgustat, cu desavîrşire vindecat de comunism, a devenit un creştin practicant, un ucenic al Părintelui Const Galeriu (care a convertit mulţi artişti şi intelectuali).
Acum, la bătrîneţe, lecuit de politică, liniştit, bine dispus, vioi, scrie, publică des în reviste şi pregăteşte o nouă carte. Este şi un excelent vorbitor. Şi din ce în ce se dovedeşte mai cumsecade, mai creştin, mai adînc şi rafinat cugetător. Nu-i la îndemîna oricui să-l citească; se cere o temeinică pregătire filozofică.
Sînt foarte mîndru că Sora îmi acordă prietenia şi bunăvoinţa lui.”
