Trăind într-o epocă caracterizată de progrese tehnologice care facilitează mai mult ca oricând asigurarea tuturor necesităților moderne ale vieții umane (termoficare, electricitate, alimentare cu apă, etc), este ușor pentru cei mai mulți dintre noi să uităm faptul că această stabilitate este una recentă, și care poate fi, în realitate, una destul de relativă.
Secolul XX, probabil cel mai bogat în evenimente din istoria umanității (atât pozitive, cât și negative), a fost, dincolo de războaie, inovații artistice sau alte criterii, un veac în care omenirea a reușit să se folosească de discipline fundamentale precum fizica și chimia pentru a-și propulsa, din punct de vedere tehnologic, civilizația pe culmi fără precedent în istoria sa, borne care ar fi părut inimaginabile pentru oamenii epocilor anterioare.
Deși multe din inovațiile tehnologice ale acestei perioade au accelerat progresul speciei noastre și ne-au oferit un comfort nemaiîntâlnit, peregrinările umane în această direcție nu au fost, din păcate, lipsite de accidente. Iar evenimentul pe care îl comemorăm în această zi ne servește și astăzi, 37 de ani mai târziu, drept cea mai puternică dovadă a potențialului catastrofal avut de utilizarea proceselor chimice și fizice la scară industrială pentru asigurarea de energie, atunci când neglijența oamenilor duce la nerespectarea unor reguli fundamentale, fără de care reacțiile utilizate pot fi extrem de periculoase și care riscă să aducă consecințe deosebit de nefaste.
Un banal test în toiul nopții
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:44, reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, în Ucraina sovietică pe-atunci, a suferit o explozie catastrofală a corpului de generare a aburului sub presiune. A urmat un incendiu, o serie de explozii adiționale și scurgeri radioactive deosebit de intense.
Nu s-au respectat protocoalele
Această reacție în lanț a fost produsă, în mod ironic, drept consecință a unui test de siguranță, supervizat în mod defectuos de către inginerul șef Anatoly Dyatlov, care nu a respectat în mod corespunzător protocoalele necesare unui asemenea demers. Totodată, design-ul reactorului de tip RBMK produs de către Uniunea Sovietică la acea vreme a fost ulterior văzut în egală măsură ca vinovat pentru accident, întrucât acest model bazat pe utilizarea grafitului fusese proiectat de sovietici pentru a reduce cât de mult cu putință costurile, prezentând un risc ridicat de instabilitate la nivele joase de putere ale reactorului.
O catastrofă fără precedent
Accidentul de la Cernobîl a injectat imedat în atmosfera terestră de câteva ori cantitatea de material radioactiv corespunzătoare exploziilor atomice de la Hiroshima și Nagasaki (din Al Doilea Război Mondial) iar puternicul incendiu din zona reactorului avea să continue să împrăștie radiații timp de mai bine de o săptămână, demersurile inițiale ale autorităților sovietice pentru stingerea sa fiind încununate de eșec.
Gorbaciov a ascuns incidentul
Amploarea calamității a pus regimul dictatorial de la Moscova într-o dificultate fără precedent, forțându-l pe Gorbaciov și consilierii săi să încerce să ascundă pe cât de mult dezastrul atât față de publicul autohton, cât și de întreaga Europă, în timp ce savanții sovietici căutau disperați soluții pentru sanitizarea zonei adiacente centralei. La stațiile de radio din URSS, programele obișnuite de știri au fost înlocuite de autorități cu difuzarea în mod continuu a varii compoziții muzicale clasice, o tactică la care politicienii comuniști apelau de fiecare dată când uniunea se confrunta cu mari frământări interne iar informarea cetățenilor trebuia să se lase așteptată.
Un perimetru de 10 kilometri a fost stabilit drept „zonă de excludere” la 36 de ore după accident, 49.000 de oameni fiind evacuați (cei mai mulți provenind din orășelul Pripyat). Ulterior, când magnitudinea dezastrului a devenit și mai evidentă, raza a fost extinsă la 30 de kilometri, suprafață din care au fost evacuați încă 68.000 de oameni. Aceste demersuri nu au fost însă limitate la teritoriul Ucrainei, fiind afectate în asemenea manieră inclusiv Belarusul și Rusia, ducând cifra totală a persoanelor evacuate la peste 300.000.
Oprirea calamității, atât prin stingerea incendiului, cât și prin izolarea totală a rămășițelor reactorului, aveau să constituie o adevărată epopee, sute de muncitori sacrificându-și sănătatea în acest sens prin expunere la nivele ridicate de radiații și suferind ulterior consecințe cumplite, contractând diferite tipuri de cancer.
În tot acest timp, norii radioactivi plecau, amenințători, spre întreaga Europă…
Reacția „celui mai iubit fiu al poporului”
Pentru cuplul dictatorial din România, familia Ceaușescu, veștile din toate direcțiile despre un dezastru nuclear în țara vecină nu veneau într-un moment foarte propice: țara era în criză, iar ziua de 1 mai, care se apropia cu pași repezi, reprezenta unul din puținele momente ale anului când cetățenii români se puteau relaxa, uitând de stresul cotidian și toate problemele generate de măsurile de austeritate.
În ziua de 30 aprilie 1986, după ce norul radioactiv ajunsese deja în partea de nord a continentului , vânturile îl mișcau cu repeziciune spre Balcani, determinând liderii PCR să se reunească în regim de urgență pentru a aproba un set de măsuri de urmat.
Nicolae Ceaușescu a descris situația, la începutul şedintei, ca fiind „una foarte proastă pentru ţara noastră”, direcțiile norului radioactiv ducând deja la creșterea nivelului de radioactivitate în unele zone.
Lăsând cetățenii să se bucure de ziua lor liberă, liderii PCR au anunțat dezastrul abia în ziua de 2 mai, însă la fel ca în URSS, proporțiile tragediei nu au fost redate cu exactitate: în presă, accidentul era menționat doar în interiorul ziarelor, iar tonul nu era deloc unul alarmist, sursele de informare sovietice îndemnând întregul Bloc de Est la calm. Ca măsuri, Ceaușescu a aprobat distribuirea pastilelor cu iod către populație, iar românii au fost încurajați să își spele alimentele înainte de consum datorită „unui risc de contaminare”.
Expunerea individuală la radiații a populației din România a crescut temporar de la 2,93 mSv pe an, în 1985, la 4,17 mSv pe an, în 1986, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.
Efecte și lecții de tras
Numărul total al europenilor care au dezvoltat diferite tipuri de cancer ca urmare a dezastrului de la Cernobîl este unul dificil de redat cu exactitate, existând doar estimări în acest sens.
Se crede că până la 100.000-200.000 de locuitori din zonele afectate de norul radioactiv au dezvoltat tipuri de cancer (cel mai comun fiind cancerul tiroidian), iar creșterea numărului de bolnavi de leucemie a fost pusă tot în seama acestei surse. Pe teritoriul întregului continent european, panica stârnită în mass-media în urma dezastrului a provocat peste 150.000 de avorturi, multe cupluri tinere fiind înspăimântate de perspectiva nașterii unor bebeluși cu malformații.
În România, deși este imposibil de verificat, se crede că până la 10.000 de persoane ar fi suferit probleme grave de sănătate drept o consecință directă a radiațiilor, în anii imediați.
La fel de greu de stabilit este și impactul per ansamblu al accidentului, efectele pe termen lung fiind încă greu de preconizat cu exactitate.
Chiar și așa, momentul Cernobîl trebuie să servească umanității drept o amintire permanentă.
O amintire permanentă a pericolului care paște întreaga noastră planetă, de acum și pentru multă vreme de acum încolo, dacă în viitor nu vom fi precauți și cu adevărat consecvenți în privința utilizării reacțiilor chimice și fizice la scară largă pentru a genera procese menite să ne ajute pe noi toți.
Din păcate, legile fizicii nu se supun oboselii umane, sau dorinței unor actori statali de a face economie…
Curierul de Cluj recomandă cititorilor săi excepționalul serial Cernobîl, produs de HBO
