Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Alex Florenţa, a declarat că, în urma unei anchete preliminare, a reieşit că unul dintre şoferii autocisternelor aflate la staţia de la Crevedia avea o defecţiune la maşină şi a decis să transfere GPL-ul care îl transporta în altă cisternă, care era parcată în curtea punctului de lucru.
La un moment dat însă, în condiţii încă neelucidate complet, sub una dintre cisterne a apărut foc, moment în care angajaţii au încercat să oprească traficul rutier şi să stingă incendiul.
”Din primele date se pot face doar speculaţii, implicit aruncarea neglijentă a unei ţigări. Din declaraţiile martorilor audiaţi până acum rezultă că acea sursă de foc a fost văzută iniţial sub autocisterna care era alimentată cu gaz şi din care se făcea transferul în cisterna goală. Până în acest moment nu au fost identificate camere de supraveghere în perimetru, vom vedea după ce vom reuşi să pătrundem efectiv îm acel perimetru şi să finalizăm cercetarea la faţa locului”, a explicat el.
De asemenea, în urma cercetării la faţa locului se va stabili dacă acolo erau şi depozite de GPL.