Surprinzător sau nu, până și autoritățile ce conduceau orașele din lumea medievală catolică erau conștiente de faptul că eradicarea celei mai vechii meserii a lumii ar fi fost practic imposibilă.
Însă, deși existența prostituției era tolerată, conducătorii urbilor medievale făceau totuși eforturi pentru a-i limita prezența în public, întrucât acest fenomen era văzut drept o boală morală care amenința valorile creștine ale vremii.
În cele mai multe cazuri, conducătorii unui oraș medieval catolic acceptau înființarea unei „case a plăcerilor”, dar aceasta trebuia amplasată în zonele limitrofe ale cetății, sau chiar în afara zidurilor ei. Totodată, practicarea prostituției în jurul zonelor centrale ale unui oraș (unde se aflau bisericile) era strict interzisă, iar adesea, băile publice erau atent monitorizate de autorități, întrucât aceste clădiri aveau reputația de a fi zone „vânate” de acele fiice ale Evei care alegeau să își vândă trupurile pentru arginți.
Așadar, cum se manifesta acest fenomen în Clujul medieval, și cum era el tratat de autorități? Răspunsul la această întrebare ne poate fi oferit de atestarea documentară a unor obiceiuri toponimice din lumea germană, care s-au răspândit și în Transilvania medievală, mulțumită coloniștilor sași.
În multe din orașele germane ale epocii, numele „Rosengasse” („Aleea Rozelor”) era aplicat unei străzi ce găzduia fie unicul bordel tolerat al cetății, fie băile publice; dacă strada respectivă era una limitrofă, atunci cea dintâi variantă era cea mai des întâlnită.
În cazul urbei noastre, un document din secolul al XIV-lea atestă o „Rosengasse” înăuntrul noilor ziduri ale cetății, dar aceasta stradă se afla chiar la granița cu „vechiul oraș”, așadar, fiind anterior o zonă limitrofă. Totodată, un proces intentat în anul 1467 atestă existența unor băi publice într-o altă zonă a orașului.
Ulterior, o nouă clădire menită să găzduiască băile publice a fost construită în 1557, iar cu această ocazie, autoritățile vremii au impus o serie de măsuri legislative, impuse tocmai pentru a interzice în mod oficial practicarea prostituției înăuntrul incintelor acesteia. Așadar, indiferent dacă „Aleea Rozelor” atestată în secolul XIV a fost sau nu o „casă a plăcerilor” tolerată cândva de legiuitori, s-ar părea că „infestarea” băilor publice cu „acte de preacurvie” a reprezentat o problemă și pentru conducătorii Clujului din vechime.
Referințe:
- Christopher Mielke, Rub-a-dub-dub, Three Maids in a Tub: Women in Bathhouses and Secondary Sites of Sex Work in Medieval Hungarian Towns, p. 124-126
- Jacques Rossiaud, Medieval Prostitution, p. 5-7
