În ciuda victoriei cu 2-5 împotriva Petrolului Ploiești, tehnicianul CFR-ului, Dan Petrescu, a fost foarte supărat la flash-interviul de după meci. Acesta a evidențiat mai mult probleme pe care le întâmpină, de la accidentări și programul complicat, până la deciziile arbitrilor:
„Mă bucur că am marcat cinci goluri, puteam să marcăm mai multe. Adversarul a fost mai bine organizat în prima repriză. Este a doua oară când primim penalty din camera VAR și ni se anulează. Nu mai înțeleg de ce avem VAR! Sunt supărat că Bîrligea s-a accidentat. Malele s-a accidentat și el, este dispărut. Avem puține soluții, multe meciuri. Vine un meci foarte greu cu UTA peste trei zile. UTA are șapte zile de odihnă, noi două. Cum este posibil? După avem altă partidă dificilă, deplasarea cu Sepsi și derby-ul cu U Cluj. Plătim meciul cu Lazio cu toate accidentările astea. E a 10-a ruptură a lui Bîrligea de când a venit la CFR. A făcut o mie de analize și tot degeaba! Nu știu nimic de Malele, să povestească clubul că eu nu am habar unde e Malele! Eu antrenez cine vine la antrenament! Sunt supărat că luăm două goluri, parcă nu eram pe teren, eram visători cu toții. Dacă îmi ziceai înainte de meci că se termină 2-5, eram bucuros. Dar când luăm așa goluri nu pot fi.”




