Emil Boc nu ratează ocazia de a-și arăta pasiunea pentru sport, iar aseară, 3 februarie 2025, a fost din nou prezent în tribunele Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, la meciul dintre Simona Halep – Ana Bogdan și perechea britanico-chineză Emily Appleton – Qianhui Tang, din cadrul Transylvania Open. Primarul Clujului, cunoscut drept un susținător înfocat al Simonei Halep, a fost de-a dreptul electrizat de prezența acesteia pe teren. Cu greu s-a abținut să nu își facă apariția la meci, iar odată ajuns acolo, a trăit fiecare punct ca un adevărat fanatic al sportului alb.
Aplaudând frenetic și scandând numele Simonei ori de câte ori avea ocazia, Boc a demonstrat încă o dată că, atunci când simte presiunea muncii de la primărie, își găsește refugiul fie în Sala Polivalentă, fie pe Cluj Arena, unde evenimentele sportive îi oferă o binemeritată relaxare. De altfel, edilul pare să fi transformat sportul într-o a doua natură, reușind să fie mereu acolo unde mingea sare, fie că e pe terenul de tenis, fie pe gazonul stadionului.

