Arbitrajele tot mai controversate ale centralului sătmărean Istvan Kovacs au stârnit, în ultimele zile, reacții vehemente în spațiul public, dând naștere unor numeroase polemici aprinse între personajele cele mai vizibile ale fotbalului românesc.
Așa-zisul „fitil” a fost aprins de decizia arbitrului de a nu consulta sistemul VAR pentru a analiza o fază complicată în timpul partidei disputate acum câteva zile de CFR Cluj în compania formației Petrolul Ploiești, moment reclamat de rivalii formației clujene drept un favoritism arătat de Kovacs clubului local, care ar fi contribuit decisiv la victoria echipei patronate de Ioan Varga.
Bineînțeles, nu aveau cum să lipsească comentariile din partea lui Gigi Becali, un personaj cunoscut pentru ieșirile sale mediatice, și care are un interes direct în această speță întrucât în momentul de față se conturează tot mai mult o luptă CFR-FCSB pentru titlu în acest sezon.
Becali a acuzat frecvent în trecut o presupusă relație de „amiciție” între centralul sătmărean și formația clujeană, iar cea mai recentă declarație a latifundiarului din Pipera continuă să marjeze pe aceleași idei, transformând-ul pe Istvan Kovacs în „dușmanul public numărul 1″:
„Hai să-ți spun ceva. Credeam că ne batem cu Universitatea Craiova, după m-am sucit și am spus cu CFR Cluj, dar nu. La ce am văzut eu aseară, o echipă care este dominată de Petrolul în posesie, au ăia două lovituri de la 11 metri. Stai să vedem acum ce face cu Sepsi, să vedem poate bea Pepsi la OSK. Nu cred că mai este luptă nici cu CFR. Lupta este cu Kovacs. O să-l batem și pe el cu toate ale lui. O să-l retragem în apartamentele lui de la Cluj, să nici nu mai iasă de rușine”, a declarat Gigi Becali în cadrul emisiunii Fanatik Superliga.