GREVA DIN EDUCAȚIE. Fotografii inedite de la cea mai mare grevă universitară din Cluj

În toamna anului 1995 centrul studențesc care era (și este ) municipiul Cluj-Napoca era zguduit de un amplu protes, care era, de altfel, unul național, în toate centrele univeristare. Mii de studenți au ieșit atunci în stradă cerând condiții mai bune. Premier era Nicolae Văcăroiu, președinte Ion Iliescu.
Curierul de Cluj publică fotografii de atunci cu greva studențească și amintirile fostului senator USR, Mihai Goțiu, în 1995 student.
„În toamna anului 1995….îmi amintesc un șantaj similar, lansat de ministrul Educației din acel an, Liviu Maior (și susținut de alți colegi din Guvern), care, după vreo patru săptămâni de grevă studențească, a amenințat cu înghețarea anului universitar, dacă s-ar fi ajuns la șase săptămâni fără cursuri. Spera, probabil, că părinții se vor întoarce împotriva propriilor copii, speriați de ideea unui an de ”stat acasă”.
A fost cea mai mare gafă a Guvernului Văcăroiu. În 1996 urmau alegeri locale, parlamentare și prezidențiale (ciclu similar și anul viitor, bonus europarlamentare). Nu era greu de anticipat ce ar fi însemnat peste 100.000 de studenți ”trimiși acasă” taman în an electoral, la care s-ar mai fi adăugat părinții lor, rudele apropiate, prietenii. Amenințarea cu înghețarea anului universitar (cu tot ce ar fi însemnat asta: o generație fără absolvenți, o altă generație dublă, cheltuieli sociale etc.) și asta fix în an electoral, s-a întors ca un bumerang împotriva celor care au lansat-o, Liviu Maior și Văcăroiu. În cele din urmă majoritatea revendicărilor studențești (de la mărirea burselor, facilități pentru transport, reprezentarea în consiliile profesorale ale facultăților și în senatele universităților, dar și principii fundamentale pentru autonomia universitară) au fost adoptate.
Desigur, pentru acea victorie a fost nevoie de curaj și solidaritate. Dar și luciditate. Riscul înghețării anului universitar a fost real. Dar costurile politice pentru cei care au lansat șantajul erau uriașe (le-au și plătit anul următor, dar cu siguranță ar fi fost mult mai mari dacă înghețau anul).
Din multe puncte de vedere, situația de acum e similară. Șantajul cu pierderea examenelor /înghețarea unui an școlar, în special de către elevii din anii terminali, arată că că actualii guvernanți nu sunt doar meschini și iresponsabili, ci și proști. Dacă își închipuie că părinții nu înțeleg a cui ar fi responsabilitatea în cazul ajungerii la un asemenea scenariu extrem se înșală. Mai ales părinților cărora le pasă de CALITATEA educației copiilor lor (celor cărora nu le pasă, oricum le e indiferent și dacă se ”pierde” sau nu vreun an) nu le e greu să priceapă că acest lucru e imposibil cu profesori demotivați, mereu în căutarea altor surse de venit sau a unei plecări spre alte zări.
Am citit revendicările greviștilor. Sunt absolut decente și minimale. Asigurarea unui salariu mediu brut pe economie pentru un debutant e o cerință mai mult decât rezonabilă. La ani lumină distanță de cuantumul unei pensii speciale. Ori de salariile a mii și zeci de mii de copii, nepoți, nepoate, fini, fine ori lipitori de afișe de partid sau postaci de Facebook atârnați de partide prin ministere și alte agenții centrale, județene ori locale.”, își amintește Mihai Goțiu.
Distribuie articolul pe social media:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *