Incendiu datorită unui scurtciurcuit la o anexă gospodărească din Luncani. Pagubele au fost limitate

Pompierii de la Detașamentul Turda au intervenit în această dimineață la un incendiu produs la o anexă gospodărească situată în localitatea Luncani, informează ISU.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 04:55, iar la fața locului s-a deplasat o autospecială cu apă și spumă. Incendiul s-a manifestat în interiorul anexei, unde erau depozitate un utilaj de tăiat lemne, o moară pentru cereale de mici dimensiuni și numeroase materiale combustibile. Anexa avea o suprafață de aproximativ 90 mp, existând riscul ca flăcările să se extindă și la o casă.

Din fericire, intervenția promptă a limitat pagubele și nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. La această misiune am fost ajutați de SVSU Luna. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit. De la această intervenție nu sunt imagini.

Distribuie articolul pe social media: