Judecătorul clujean Cristi Danileț se întoarce în magistratură, anunță acesta pe contul său de facebook.
”Azi am câștigat și cel de al treilea dosar făcut de către Inspecția Judiciară în care am fost sancționat de CSM cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către Curtea Supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului.
Am fost reprezentat de doamna avocat Nicoleta Popescu, din București. E a doua cauză în care mă reprezintă cu succes!
Am fost suspendat din funcție din data de 13 dec 2021 până azi, 24 aprilie 2023. Soluția de revenirea a mea în magistratură e definitivă.
Mulțumesc colegilor judecători și procurori care m-au susținut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulțumesc prietenilor din mediul fizic și urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieșiri publice și cu suport moral – a contat enorm!”, a scris acesta.
El a intrat în confict cu CSM din cauza unor postări pe rețeaua socială TokTok dar și a participării la o serie de proteste unde a făcut declarații considerate inoportune de către Inspecția Judiciară a CSM care l-a suspendat din funcție. Dănileț s-a judecat și a câștigat…tot.




