Ministrul Florin Spătaru: Industria românească nu este un morman de fiare vechi

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat vineri, după o vizită de lucru făcută în judeţul Buzău, că ”industria românească nu este un morman de fiare vechi”, iar dovada vine de la companiile cu capital românesc care nu numai că au reuşit să menţină activitatea, dar şi să dezvolte unităţi de producţie pentru industria grea, conform Agerpres.

„Am fost astăzi la SARA, producătorul cel mai important din România şi din Europa de fitinguri din oţel carbon pentru sudură (coturi, curbe, teuri, reducţii, capace) cu diametre până la 1.420 milimetri. Peste 200 de buzoieni lucrează în singura fabrica în Europa care produce toată gama de fitinguri. Consider că important este să promovăm modelele de succes din rândul firmelor româneşti. Ministerul Economiei susţine producţia cu capital românesc şi atragerea de investitori străini”, a scris ministrul Spătaru, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Economiei a vizitat, de asemenea, fabrica Yazaki, care produce componente pentru industria auto şi care este prezentă în România din anul 2003, având peste 8.000 de angajaţi în patru unităţi de producţie din ţara noastră.

„Am fost încântat să aflu că 60% dintre angajaţii de la Yazaki Buzău este reprezentat de femei. 600 de buzoieni lucrează la noua fabrică Yazaki din Buzău, o unitate care funcţionează din 2021. Am vizitat, astăzi, liniile de producţie ale fabricii şi am stat de vorbă cu angajaţii despre condiţiile de lucru. Deşi marile companii au avut de suferit din cauza pandemiei şi a preţului crescut la energie, măsurile de sprijin pentruRomânia au contribuit foarte mult la redresarea pe piaţă şi păstrarea locurilor de muncă. Ministerul Economiei sprijină industria prelucrătoare prin schema de ajutor de stat de 300 de milioane de euro promovată atât în 2022, cât şi în 2023”, a menţionat Florin Spătaru.

În programul ministrului Economiei a fost şi o vizită la compania GreenGroup, cel mai mare reciclator din România, care are circa 3.000 de angajaţi.

„Vizita la Green Group nu este întâmplătoare (…) La Buzău sunt reciclate cantităţi impresionante de deşeu de plastic, PET-uri, sticlă, dar şi electrocasnice colectate din România şi multe alte ţări europene. Reciclarea înseamnă recuperarea materiei prime care reintră în economie aducând plus valoare, dar mai ales contribuie la protecţia mediului. Pentru că ştiu cât de importantă este componenta pentru economie circulară în economia naţională, am promovat la Ministerul Economiei schema de ajutor de stat de minimis de 8 milioane de euro care a avut un real succes, având în vedere numărul mare de companii care au depus proiecte pentru accesarea de fonduri. În plus, anul trecut, Ministerul Economiei, alături de Ministerul Mediului şi Secretariatul General al Guvernului, au lansat Strategia pentru Economie Circulară, un obiectiv foarte important pentru îndeplinirea obiectivelor pentru aderarea OCDE”, a mai arătat ministrul Florin Spătaru.

Distribuie articolul pe social media: