Comisia de Etică a ASE a constatat că Mircea Geoană a plagiat în teza sa de doctorat 43 de rânduri și două tabele, preluate fără citare dintr-o sursă specifică. Plagiatul reprezintă doar 0,36% din teză și 3,51% din totalul tabelelor. Restul suspiciunilor de plagiat au fost respinse, neexistând dovezi clare că autorul ar fi avut intenția de a-și însuși textele respective drept creație personală.

Mircea Geoană a plagiat doar 1% din lucrarea de doctorat conform Comisiei de Etică a ASE.
„Se constată plagiatul în cadrul tezei de doctorat a […], prin însușirea de către acesta și prezentarea drept creație personală, a unui număr de aproximativ 43 de rânduri (325 cuvinte, ceea ce reprezintă 0,36% din teză, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), fără ca autorul tezei de doctorat să fi citat această sursă în textul tezei sau la bibliografia finală, precum și a 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), acestea neavând nicio sursă menționată, nici în textul tezei, nici la bibliografia finală.
Pentru restul textelor/tabelelor menționate în sesizări, suspiciunea de plagiat nu se confirmă și prin urmare se resping sesizările formulate de petenți, neexistând certitudinea că autorul ar fi avut intenția de a-și însuși textele și de a le prezenta drept creație personală” se arată in documentul Comisiei de Etică a ASE