Fostul ministru al Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a suferit un accident vascular cerebral și a fost transportat de urgență cu elicopterul la un spital din București. Incidentul s-a petrecut după ce inițial a fost internat la Spitalul Județean din Focșani, însă medicii au decis că starea sa necesită îngrijiri de specialitate. În urmă cu … Read More „Fostul ministru, Ion Ștefan, supranumit „Grindă”, transportat de urgență la București după un AVC” »
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inaugurat miercuri, 28 mai a.c., noul Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate (CPU-S) al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, instituție medicală aflată în subordinea forului administrativ județean. La evenimentul ce a avut loc la sediul spitalului a participat și vicepreședintele forului administrativ județean, domnul Vákár István. Alin … Read More „Nou Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Dotări medicale la standarde europene, în cadrul noii structuri de urgență a unității sanitare clujene” »
Ce a început ca o aventură aparent fără obligații între doi bărbați s-a transformat, în doar câteva luni, într-un coșmar juridic și emoțional, relatează publicația online Clujenii. Un tânăr care a locuit în Cluj-Napoca a ajuns victima unui șantaj care a durat aproape un an, totul în urma unei relații moderne cu un bărbat cunoscut pe … Read More „„Ori continui relația, ori spun tot!” — Șantaj emoțional într-o relație modernă între doi bărbați care locuiau în Cluj, ajuns în instanță” »
Ediția a 5-a a Cluj Folk Fest a avut loc in weekendul proaspat incheiat, 23-25 mai, la Colina Camping. Programat initial in aer liber, festivalul a fost mutat prompt de catre organizatori indoor, datorita vremii ploioase si reci. Cu tot acest inconvenient, putem spune fara exagerare ca atmosfera a fost superba, pe alocuri incendiara, mai … Read More „Folkul n-a stat în ploaie: publicul clujean a umplut scena și sala la ediția aniversară a Cluj Folk Fest” »
Elon Musk a anunțat că va demisiona din funcția de director al Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală, la doar 130 de zile după preluarea mandatului. Plecarea sa vine în contextul în care ar fi trebuit să se prezinte în fața Congresului American pentru a-și îndeplini obligațiile de transparență, inclusiv publicarea declarației de avere. Surse apropiate administrației … Read More „| Breaking News | Elon Musk va părăsi administrația Trump” »
Întrunit în ședință ordinară marți, 27 mai 2025, forul administrativ județean a aprobat, prin hotărâre de consiliu, lista finală și sumele alocate fiecărui beneficiar al fondurilor nerambursabile. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,După un proces complex și riguros de evaluare și selecție, vom susține, și de această dată, un număr semnificativ de inițiative cu impact … Read More „Consiliul Județean a aprobat lista finală a celor 931 de entități ce beneficiază de finanțări nerambursabile” »
Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24. Béla … Read More „Béla Tarr va primi Premiul pentru Întreaga Activitate la TIFF.24” »
Trăim într-o perioadă în care valorile sunt tot mai des puse sub semnul întrebării, într-o societate grăbită să judece, dar din ce în ce mai puțin dispusă să înțeleagă. Cuvinte grele precum responsabilitate, stabilitate, construcție sau solidaritate sunt repetate cu ușurință în discursurile publice, dar sunt din ce în ce mai rar asumate în realitate. … Read More „Alexandru Cordoș, Secretar Executiv al PSD Cluj: Când este PSD-ul „bun”?” »
Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca și Centrul de Studii Transilvane, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Consiliul Județean Cluj organizează joi, 29 mai 2025, cea de-a patra ediție a Maratonului Istoriei, manifestare prilejuită de Anul Cultural Mihai Eminescu, care va aduce împreună cercetători științifici, elevi, studenți și seniori. … Read More „Întâlnire cu trecutul la Cluj: Maratonul Istoriei aduce împreună tineri și cercetători, în Anul Eminescu” »
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează, în 30 mai 2025, cea de-a XII-a ediție a Festivalului Alimentului, un eveniment de referință dedicat inovației alimentare, care aduce în prim-plan creativitatea și competențele practice ale studenților din anii terminali de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor. La Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate, … Read More „Festivalul Alimentului, cu peste 50 de lucrări inovatoare ale studenților USAMV Cluj-Napoca, în 30 mai 2025” »





