Astăzi, 3 octombrie 2025, deputatul clujean Remus Lăpușan a transmis următorul comunicat de presă, somându-l public pe primarul comunei Mărișel să explice criteriile după care acesta din urmă a ales zonele localității care urmează să fie modernizate:
„Am primit numeroase sesizări din partea locuitorilor din comuna Mărișel, care reclamă faptul că lucrările de asfaltare s-au făcut selectiv, doar în anumite zone, fără a fi clar care au fost criteriile de prioritizare. O astfel de abordare ridică întrebări legitime: sunt modernizate drumurile după necesitățile comunității sau doar în funcție de apartenența politică a cetățenilor? Este inadmisibil ca într-o comună să existe două categorii de locuitori, unii cu acces modernizat, alții lăsați în urmă, în condițiile în care toți plătesc taxe și impozite egale”, a declarat deputatul PSD de Cluj, prin intermediul acestei informări de presă.
Remus Lăpușan subliniază că administrația locală trebuie să fie a întregii comunități, nu doar a unei părți a acesteia:
„Primarul nu este primarul unui grup restrâns, ci al tuturor cetățenilor din Mărișel. Dacă în trecut se vorbea despre alegători ‘însemnați cu făină’, astăzi oamenii se întreabă dacă nu cumva țărușii de pe marginea drumurilor au devenit noua formă de a separa comunitatea. Astfel de suspiciuni nu fac decât să slăbească încrederea oamenilor în administrație.”
„Îi solicit public primarului să explice transparent care au fost criteriile pentru care sau ales zonele asfaltate și să prezinte un plan coerent de modernizare a întregii comune. Cetățenii au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii lor și dacă există un calendar clar pentru toate străzile și satele componente. Modernizarea trebuie să fie un proiect pentru întreaga comunitate, nu o recompensă electorală”, a adăugat Remus Lăpușan.
„Nu putem construi încredere și dezvoltare în mediul rural dacă administrația aplică dublul standard. Fiecare cetățean din Mărișel are dreptul la drumuri decente, indiferent de opțiunea politică. Investițiile publice trebuie să fie făcute cu responsabilitate și echitate, pentru binele întregii comunități”, a concluzionat deputatul PSD de Cluj.



