„Cântecele mele sunt cea mai bună terapie, sunt mai eficiente decât o şedinţă cu un psiholog sau cu un psihanalist”, a lansat vedeta columbiană Shakira în primul interviu de la lansarea single-ului în care îl atacă pe fostul ei partener, Gerard Piqué, scrie Le Figaro.
„Nu cred că aş fi acolo unde sunt astăzi fără această melodie, fără capacitatea de a mă exprima, de a reflecta asupra durerii”, a adăugat Shakira. Potrivit acesteia, fiul ei, Milan, în vârstă de 10 ani, i-a sugerat să înregistreze cu producătorul argentinian Bizarrap. „Mi-a spus că trebuie să faci ceva cu Bizarrap, el este zeul argentinian”, a spus ea.
Shakira şi fostul fotbalist în vârstă de 36 de ani şi-au anunţat despărţirea în iunie, după mai bine de un deceniu de relaţie. Ei au doi copii, Milan şi Sasha.




