Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca beneficiază de cele mai moderne tehnologi din domeniul sanitar în privința investigațiilor și analizelor medicale. În ultimii 8 ani peste 12 milioane de euro au fost investite în modernizarea unității.
În anul 2010, Spitalul a trecut în subordinea Consiliului Județean Cluj, fapt care a facilitat investiții financiare de mare anvergură care să îmbunătățească calitatea serviciilor medicale oferite.
„Am susținut mereu investițiile în sănătate, iar rezultatele se văd!
12 milioane de euro au fost investiți în dotări de înaltă tehnologie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj! Azi am prezentat aceste investiții și proiectele pe care le avem în viitor.
Instituția medicală a obținut, anul trecut, cel mai mare punctaj din țară la acreditare și cea mai mică rată de mortalitate pe perioada pandemiei, motiv pentru care îl felicit pe domnul manager, ec. Mureșan Ioan, pentru profesionalismul de care dă dovadă!” a transmis Alin Tișe prin intermediul unei postări pe Facebook.