Universitarul clujean Vasile Cucerzan jr., inițiator al legii anti-fumat, a rămas extrem de neplăcut impresionat de comportamentul dictatorial al unei angajate de la relații cu clienții a firmei Supercom, noul „greucean” al salubrizării din Cluj-Napoca și județ.
Acesta a fost repezit de angajat cu un limbaj incalificabil doar pentru că a avut curajul să pună întrebări de bun simț despre contract și factură. De asemenea, angajatul Supercom nu a ezitat să ”înjure” presa pentru că își face datoria și critică compania, deși aceasta încă nu a fost în stare să organizeze o conferință de presă în care să explice disfuncționalitățile grave din activitatea sa care au dus la sute de reclamații ale clujenilor inclusiv ale autorităților locale și județene cu care firma are contract.
Redăm postarea lui Cucerzan jr.:
”Până în momentul de față nu mi-am exprimat un punct de vedere despre situația salubrizării din Cluj sau despre noua și unica firmă care se ocupă de acest subiect. Desigur, problemele sunt vizibile, iar situația este departe de a fi gestionată corespunzător. De regulă, nu obișnuiesc să fac public recenzii negative, însă unele lucruri trebuie spuse. Astăzi, în jurul orei 13, m-am prezentat la sediul firmei Supercom din Calea Mănăștur, nr. 97 în vederea semnării noului contract. În pofida faptului că programul oficial este 8-17, mi se spune că trebuie să aștept până la 13,30 întrucât derulau alte activități. Îndrăznesc să adresez o întrebare în legătură cu modalitatea de facturare, deoarece în presă se vehiculează diverse variante. Vădit iritată, interlocutoarea critică presa, apoi ridică vocea, iar pe un ton impertinent și agresiv incepe să se rățoiască, neoferind un răspuns concludent. În concluzie, o experiență lamentabilă, cum nu am prea văzut. În mod normal, orice firmă ar trebui să aibă un minim de respect față de clienți și să încerce să comunice civilizat. Aici se pare că nu e cazul, indiferent de modul în care ne tratează, avem obligația de a fi clienții lor și implicit, de a suporta orice tratament. Mulțumiri și urări de bine, Supercom!”




