Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Academia Română Filiala Cluj-Napoca și Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită publicul miercuri, 4 decembrie 2024, de la ora 17.00, la conferința-dezbatere Dulciurile de Crăciun între tradiție și știință, care-i va avea drept invitați pe doamna Otilia Hedeșan (etnolog și profesor de cultură și civilizație românească la Universitatea de Vest din Timișoara) și pe domnul Dan C. Vodnar (prorector și profesor de biotehnologii alimentare și gastronomie moleculară la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, cercetător inclus în „Top 2% oameni de știință din lume”). Dezbaterea va avea loc în Sala Reduta a Muzeului Etnografic (str. Memorandumului, nr. 21).
Adresată deopotrivă comunității academice și publicului larg, manifestarea face parte din seria de activități educative organizate în cadrul proiectului GAR 2023-029: Alimentația în documentele etnografice și lingvistice interbelice din patrimoniul institutelor clujene ale Academiei Române. Corpus digital de referințe și transferul cunoașterii către sectorul agroalimentar – ADELIS, finanțat de Academia Română prin Fundația „Patrimoniu”, și va include un moment muzical susținut de Siluan Pașca, elev la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca.
Grantul (GAR 2023-029) este implementat în intervalul 1 ianuarie 2024–31 decembrie 2025, de o echipă de 12 cercetători, coordonată de dr. Cosmina Timoce-Mocanu, cercetătoare la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”. Derulate într-o formulă pluridisciplinară și interinstituțională inedită în peisajul academic românesc, activitățile proiectului au ca principale obiective:
- accesibilizarea, printr-o platformă web, a informațiilor despre alimentația rurală existente în fondurile documentare interbelice gestionate de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” și Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”;
- dezvoltarea experimentală a zece produse alimentare în stațiile-pilot ale Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, pe baza rețetelor tradiționale identificate în manuscrisele cercetate;
- creșterea gradului de conștientizare a comunităților privind importanța pe care patrimoniul alimentar o are în definirea identității lor culturale, dar și privind posibilitatea utilizării acestuia ca resursă pentru dezvoltarea antreprenoriatului, a agroturismului și turismului rural.
Intrarea este liberă.