Preşedinta Comisiei Europene a pledat, miercuri, în discursul despre Starea Uniunii pe care l-a susţinut în faţa Parlamentului European, pentru includerea neîntârziată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, apreciind că cele două ţări au luat măsurile potrivite împotriva migraţiei şi se comportă deja ca şi cum ar face parte de facto din spaţiul european de liberă circulaţie.
„Au dovedit că sunt parte din Schengen, să le aducem fără întârziere” în spaţiul european de liberă circulaţie, a cerut preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în faţa eurodeputaţilor. Pledoaria a fost făcută în momentul în care şefa executivului european a abordat subiectul migraţiei în Uniunea Europeană.
„Am întărit protecţia frontierelor. Iar agenţiile europene şi-au intensificat cooperarea cu statele membre.Doresc să le mulţumesc în special Bulgariei şi României pentru că au arătat calea de urmat cu bune practici în materie de azil şi returnare”, a declarat preşedinta Comisiei Europene.
Comisia Europeană şi Parlamentul European au cerut în repetate rânduri includerea României şi Bulgariei în Schengen, însă decizia este luată în Consiliul European, prin unanimitate.