Bogdan-Radu Balea, candidatul PSD și primar interimar al comunei Valea Ierii, a obținut o victorie categorică în alegerile locale desfășurate duminică, în paralel cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Cu un scor zdrobitor, Balea a reușit să câștige încrederea a 479 de alegători, în timp ce contracandidatul său din partea PNL, Ioan Maioș, a fost votat de doar 129 de persoane. Prezența la urne a fost semnificativă – 615 votanți dintr-un total de 807 cetățeni înscriși pe listele permanente, adică 77%, semn că locuitorii din Valea Ierii au dorit să-și exprime clar opțiunea pentru continuitate, stabilitate și o administrație eficientă.
„Sunt onorat de încrederea pe care mi-au acordat-o cetățenii din Valea Ierii, oferindu-mi peste 77% din voturi. Le mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru implicarea în acest exercițiu democratic.
Este o victorie care mă responsabilizează și mă motivează. Voi rămâne un primar dedicat, transparent și aproape de oameni. Împreună, continuăm dezvoltarea comunei noastre!” a transmis Bogdan-Radu Balea pentru Curierul de Cluj