UPDATE:
Curierul de Cluj a contactat specialiști. Unul dintre universitarii cunoscuți, Andrei Mihalca ne-a delcarat că ”acest șarpe nu e viperă”.
Așteptăm să ne parvină și alte opinii solicitate de redacție.
Doi clujeni au avut parte de o surpriză de proporții sâmbătă după-amiază, în timp ce își plimbau cățelul în zona podului peste Someș, din apropierea străzii Ovidiu, în cartierul Iris.
Aceștia au surprins, cu ajutorul unui telefon mobil, momentul în care au descoperit un șarpe de dimensiuni relativ medii, la doar câțiva centimetri distanță de locul unde se aflau. Alarmați de posibilitatea ca șarpele respectiv să fie o viperă, aceștia au oprit înregistrarea după aproximativ 20 de secunde și s-au îndepărtat cât de repede au putut.
„Mai aveam probabil 20-30 de centimetri și călcam pe el dacă continuam să merg, nu am văzut șarpele din prima. Imediat m-am gândit că e viperă, în primul rând pentru că mai auziserăm de la vecini că ele apar periodic chiar în zona respectivă, deși în zile mai călduroase. Ne-a speriat și faptul că șarpele a stat nemișcat, așteptând parcă să vadă ce facem, iar de la distanță modelul de piele părea asemănător cu cel al unei… vipere. Din motive evidente n-am stat să investigăm mai mult… am tras o sperietură pe cinste, și pe moment s-a activat instinctul de conservare”, a declarat în exclusivitate pentru Curierul de Cluj bărbatul care a filmat acest episod.
Filmarea poate fi urmărită mai jos:




