Deputatul clujean Remus Lăpușan avertizează că România riscă să devină o „groapă de gunoi” din cauza lipsei unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor. Acesta face apel la responsabilitatea cetățenilor și la măsuri urgente din partea autorităților pentru reciclare și combaterea poluării.
„Situația este destul de gravă. În acest moment, România riscă să devină o imensă groapă de gunoi! Vedem peste tot aruncate pungi de plastic și resturi de la construcții: în pădure, pe marginea drumurilor, pe câmpuri sau pe malurile râurilor. Deși producem mai puține deșeuri pe cap de locuitor decât media europeană, lipsa unor sisteme integrate de management al deșeurilor face să ocupăm penultimul loc în Uniunea Europeană la reciclare. Nu putem continua așa! Nu este afectată doar calitatea vieții în prezent, ci compromitem calitatea mediului pentru generațiile viitoare!” a declarat Remus Lăpușan.
Deputatul face apel la responsabilitatea individuală și la intervenția autorităților publice, deopotrivă.
„Fiecare dintre noi trebuie să conștientizăm că trebuie să depozităm gunoiul în locurile special amenajate și nu trebuie să ardem deșeurile, indiferent de natura lor! Putem contamina solul și apele subterane pe perioade lungi de timp. Pe de altă parte, autoritățile publice trebuie să elaboreze o strategie național de gestionare a deșeurilor, să înăsprească sancțiunile pentru încălcarea legislației de mediu și să creeze un sistem funcțional de colectare selectivă, alături de investiții în infrastructura de reciclare și valorificare a deșeurilor.
Am făcut deja primii pași în această direcție, prin adoptarea noului cod silvic, cu implicarea puternică a parlamentarilor PSD. Am creat un precedent de colaborare transpartinică pentru interesul superior al nostru, al tuturor, ceea ce îmi dă speranțe că vom reuși din nou, atunci când vom adopta măsuri de combatere a poluării, sub orice formă. PSD rămâne implicat în chestiuni care țin de siguranța și protecția mediului, pentru că un mediu curat înseamnă o viață sănătoasă, o economie sustenabilă și un viitor sigur pentru generațiile următoare. PSD va continua să susțină politici ferme și eficiente și eficace pentru responsabilizarea cetățenilor și a autorităților publice în lupta împotriva poluării.” a mai adăugat deputatul Clujean