În penultimul meci din etapa cu numărul 28 a Superligii, CFR Cluj s-a impus, la Cluj, cu 2-1 împotriva arădenilor de la UTA. Meciul nu a fost lipsit de evenimente, arbitrii din camera VAR fiind nevoiți să intervină de nu mai puțin de trei ori.
Începutul de meci a fost echilibrat, ambele echipe încercând să pună stăpânire pe joc. Cu trecerea timpului, CFR Cluj a început să ia frâiele jocului și să preseze poarta apărată de Kucher. Insistențele elevilor lui Dan Petrescu au dat roade în minutul 15. După o respingere greșită a apărării arădene, Krasniqi a prins un șut sănătos din marginea careului. Mingea trimisă pe jos de kosovar s-a oprit în plasă după ce a trecut fix pe lângă bara porții.
CFR a fost la un pas de a dubla diferența, dar Ciprian Deac a ratat un penalty în minutul 24. Imediat după ce decarul a trimis pe lângă poartă de la punctul cu var, a avut loc un moment comic. Crainicul stadionului din Gruia a strigat de trei ori gol, spre amuzamentul fanilor.
Imediat după penalty-ul ratat de „feroviari”, UTA Arad a pus revenit în joc timp de minute bune, clujenii nereușind să iasă din propria jumătate. Totuși, CFR Cluj a fost din nou la un pas de a avea două goluri avans la pauză. Janga a înscris în minutul 45+3, dar golul a fost anulat după ce arbitrul Rusandu a acordat un fault la mijlocul terenului după consultarea sistemului VAR.
UTA egalează, CFR câștigă
Parcă sub imperiul penalty-ului ratat și golului anulat, clujenii au intrat foarte slab pe teren în repriza secundă. Arădenii au egalat în minutul 47 prin golul marcat de puștiul de 17 ani, Rareș Pop.
Formația din Gruia a trecut din nou în avantaj în minutul 63 după golul marcat de Matias Yuri. Fundașul central a fost găsit perfect în careu, în urma unei lovituri libere executate de Ciprian Deac, portarul arădean fiind fără reacție la execuția fundașului. La fel ca în prima repriză, CFR a fost aproape de duce avantajul la două goluri, dar Camora a ratat o ocazie imensă, luându-l la țintă pe Kucher, în minutul 67, din câțiva metri.
În loc să fie 3-1 la goluri, CFR a punctat la capitolul cartonașelor… roșii. După ce inițial a primit galben, atacantul „feroviar” Maglica a primit roșu după intervenția VAR. Acesta a avut o intrare dură asupra lui Vukcevic, imediat după ratarea lui Camora.
În minutele rămase, arădenii au atacat constant poarta clujeană, dar CFR a reușit să respingă toate mingile și să învingă penultima clasată. Mai mult decât atât, CFR mai putea înscrie și golul cu numărul trei la ultima fază, dar golul lui Petrila a fost anulat pentru ofsaid.
Cu această victorie, CFR Cluj se apropie la două puncte de liderul Farul Constanța. În sezonul regular, campioana României mai are de disputat două meciuri, în deplasare cu Sepsi pe 6 martie și acasă cu U Cluj pe 13 martie.
ECHIPE DE START:
CFR CLUJ: Sava- Braun, Yuri, Burcă (Kolinger, min. 42), Camora- Deac (Peteleu, min. 90+2), Muhar, Cvek (Hoban, min. 90+2), Krasniqi- Maglica, Janga (Țiru, min. 80)
UTA ARAD: Kucher- Chindriș, Benga, Hoxhallari (Otele, min. 46)- Vukcevic (Roger, min. 71), Cascini (Postolachi, min. 71), Anton, Abeid- Pop (Pașcalău, min. 84), Milosevic, Willie (Ubbink, min. 46)
MARCATORI: Krasniqi (min. 15), Yuri (min. 63)/ Pop (min. 47)
CARTONAȘE GALBENE: Deac (min. 72)/ Hoxhallari (min. 32), Vukcevic (min. 62), Chindriș (min. 90+7)
CARTONAȘE ROȘII: Maglica (min. 70)



