La vârsta de 96 de ani, patriarhul naționalismului francez și figură emblematică a extremei drepte europene, a trecut la cele veșnice. Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului Front National, actualul Rassemblement National, a lăsat în urmă o moștenire politică controversată și influentă. Formațiunea sa este astăzi condusă de fiica sa, Marine Le Pen, una dintre cele mai proeminente lideri politici din Uniunea Europeană, alături de tânărul Jordan Bardella.
Jean-Marie Le Pen și-a atins apogeul carierei politice în 2002, când, în mod surprinzător, a reușit să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, confruntându-se cu președintele Jacques Chirac. Totuși, pe fondul unui val de mobilizare împotriva sa, a suferit o înfrângere categorică.
Pentru a înțelege mai bine cine a fost Jean-Marine Le Pen, acesta poate fi comparat cu Corneliu Vadim Tudor, împărtășind un stil retoric similar, marcat de declarații controversate și un discurs vehement în favoarea naționalismului. În același timp, Le Pen a dat dovadă de o remarcabilă intelectualitate, fapt care îi conferea adesea o anumită autoritate în dezbateri.
Tocmai datorită stilului său ultra-radical și a declarațiilor incendiare, precum cea în care sugera că „Ebola ar putea rezolva problema imigrației în trei luni” sau că „Franța este guvernată de homosexuali”, partidul pe care l-a fondat luat decizia de a se distanța de Jean-Marie Le Pen, încercând să atragă un electorat mai larg.