Adrian Papahagi, atac dur la adresa unui activist clujean „Nu trebuie să cedeze presiunilor demagogului comunist”

Adrian Papahagi este un cunoscut intelectual conservator din orașul nostru, în trecut acesta fiind membru al PMP. De asemenea, Papahagi este și profesor în cadrul unei facultăți cu profil umanist din cadrul UBB.

Printr-o postare făcută pe rețelele de socializare acesta îl apostrofează pe activistul clujean Adrian Dohotaru. Activistul Dohotaru și-a exprimat public dorința ca accesul în Parcul UBB „Iuliu Hațieganu” să fie gratuit pentru toate persoanele în anumite perioade ale anului.

Emil Boc și Daniel David nu trebuie să cedeze presiunilor demagogului comunist Dohotaru și să dărâme gardul Parcului Hațieganu.

Ca soluție de compromis se poate elimina taxa de intrare în parc (oricum, ridicolă), dar nu și controalele. UBB are clădiri, aparatură, un patrimoniu în care a investit în acel parc. Paza asigură că în parc nu se fură, nu se distruge și nu au loc golănii. Nu vrea nimeni grafitti, mizerie, droguri etc. în parcul unde locuiesc studenți. Nu e comparabil regimul parcului UBB cu cel al parcului central, unde nu locuiește nimeni.
Puțin contează că o parte din parc aparține orașului, nu doar UBB; se poate face o înțelegere sau o concesiune. UBB servește comunitatea locală întreținând tot parcul, nu doar partea sa. De asemenea, investește în piste, bănci, iluminat, curățenie etc., de care poate beneficia orice clujean care fuge sau se plimbă pe-acolo. Toate facilitățile sportive sunt accesibile (contra cost) oricui, nu doar comunității UBB. Nu pot fi toate gratis, privat nu înseamnă închis publicului general, iar public nu înseamnă musai gratis (și transportul public se plătește).
Nu cedați demagogiei! Nu stricați ceva bun, numai fiindcă așa vrea un activist demagog, care din acest tip de agitație trăiește! Dohotaru n-are decât să-și găsească o meserie onestă, în loc să tot facă agitație!” a transmis Papahagi pe Facebook
sursa foto: youtube/adian papahagi
Distribuie articolul pe social media:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *