Elvir Koljic (28 de ani) a revenit la antrenamentele Universității Craiova și sunt șanse mari să fie în teren la meciul cu CFR. Cele două echipe se întâlnesc sâmbătă pe stadionul Ion Oblemenco, de la ora 20:30.
Printre cei mai importanți atacanți din lotul lui Ivailo Petev (48 de ani), Koljic s-a accidentat la ultimul meci, cel cu Oțelul Galați, câștigat de olteni cu 3-1 după hattrick-ul lui Alexandru Mitriță. Vârful bosniac a ieșit accidentat în minutul 34 iar staff-ul echipei se aștepta la un nou verdict nefavorabil pentru jucător, asta după ce atacantul a pierdut mare parte din ultimele trei sezoane din cauza problemelor medicale.

Totuși, se pare că nu este vorba despre o accidentare gravă iar Koljic a revenit repede la antrenamentele echipei. Acesta s-a lovit cap în cap cu un adversar și nu a mai putut continua partida, dar va fi apt pentru duelul cu fosta campioană a României.
Koljic, departe de cifrele din 2019
Accidentările suferite în ultimii ani l-au îndepărat pe Koljic de forma de vârf arătată la începutul perioadei sale în Bănie. A disputat doar 8 meciuri în acest sezon, fără să fie integralist sau să reușească vreun gol. Bosniacul a fost printre cei mai buni jucători ai echipei în momentul transferului de la Krupa. În sezonul 2018/19 a bifat 19 partide și a înscris de 13 ori, după care a urmat regresul cauzat de accidentări.
Din cauza perioadelor lungi de indisponibilitate, acesta avea să marcheze în următoarele 5 ediții de campionat de numai 21 de ori în 87 de runde, adică o medie de 4 goluri pe sezon.
Chiar dacă principalul marcator al echipei este în căutarea formei de altădată, asta nu-i împiedică pe olteni să emită pretenții pentru calificarea în cupele europene la finalul sezonului, dacă nu chiar și pentru câștigarea titlului de campioană. „Leii” se află pe locul 4, cu 29 de puncte, la numai 3 lungimi de a doua poziție, ocupată de CFR Cluj, și la 8 de FCSB, liderul autoritar până în acest moment.
sursa foto: Fanatik.ro