Din două una (estimare de moment, supusă unor recalibrări, nuanțări și modificări ulterioare):
1. Sau Evgheni Prigojin se va otrăvi (desigur, el singur) mortal, curând-curând, înfulecând cu exces de apetit o cantitate prea mare de sushi alterat (c-așai pe front, sushi-ul e mai greu de păstrat în condiții ideale) – oricum toată lumea îl știe de gurmand,
2. Sau țarul atomic muribund de cel puțin doi ani (și oricum mai mult mort decât viu, zici c-ar fi furat de la Madame Tussaud și întors cu cheia când mai apare în public) ARE UN SUCCESOR. Nu că și l-ar fi dorit. Credibil mai ales pe plan intern, UNDE CONTEAZĂ.
Dar să vedem ce l-a recomanda pe ”chef” Progijin, în afară de „voce, talent” și desigur faptul că aș paria oricât că a fost și este un bucătar mai bun/compenent decât a fost vreodată în viața lui Vladi Putin în rol de kaghebist (să nu uităm nicio clipă că actualul „Bici al lul Dumnezeu” pentru Occidentul decadent și în putrefacție a fost dat afară din KGB de șefii lui – mă îndoiesc c-o fi fost la mijloc vreun complot instrumentat de America – pentru incompetență, mai exact „lipsă de rezultate”).
Pai mai întâi taica Prigojin, deși să fim bine-înțeleși, este un mercenar, șef de mercenari și un criminal el însuși, nu-și folosește oamenii nici pe post de carne de tun nici ca pioni, ci se luptă pentru ei. Apoi, își respectă adversarul, declarând (public) în mai multe rânduri că ucrainenii sunt buni luptători și inamici redutabili. Deloc în ultimul rând, a văzut frontul din prima linie (nu o dată) și își conduce armata privată de acolo.
Să nu uităm că, în caz de război, „coana morală” (vorba lui Moș Marx) face o piruetă de 180 de grade (trist, dar adevărat), iar meritele de pe timp de pace tind să fie date de-o parte și rămân din păcate acolo cel puțin până când pacea revine. Tare mă tem că soldații profesioniști ruși (atâția căți or mai fi rămas) și recruții încorporați cu japca și trimiși cu de-a sila pe front nu-l iubesc neapărat pe Prigojin, dar măcar îl respectă. Și tind să-i invidieze pe trupeții lui care (cel puțin o bună parte din ei) sunt plătiți cum se cuvine pentru că-și riscă viețile, integritatea fizică & psihică pentru Vladi Putin și în plus pentru că sunt (mult) mai bine echipați decât ei, cei care își îndeplinesc „datoria sacră de cetățeni față de Patria-Mamă Rusia”.
Ba tare mă tem că, în mintea lor și nu numai, militarii din forțele regulate se alătură la înjurăturile fără perdea (vedeți ultimele filmări în care acesta apare) ale lui Prigojin la adresa lui Shoigu și Gherasimov.
Primul, un ministru al apărării care n-a servit o zi în armată (nu are nici măcar stagiul militar) – deci am putea, ca să vă imaginați lucrurile într-un mod mai aplicat – să ne gândim la un personaj la fel de/și mai incompetent, mărginit și la un impostor la fel de/sau mai mare comparat cu Gabi Oprea (aka „Minte-mică”, aka „Interes național”), generalul de ață, comandantul peste bocanci și indispensabili, care să ajungă ministru al apărării în caz de război. Iar pentru faptul că ceea ce spun nu e tocmai străin de realitate stă mărturie coșmarul organizatoric și logistic în care se zbat Fortele Armate ruse de peste doi ani (posibil principala lor slăbiciune) în condițiile în care despre Shoigu se spunea de ani buni „nu s-o pricepe el la război, tactică și strategie, dar e un bun modernizator și organizator”. Eta moderizare, eta organizare!
Al doilea, Valeri Gherasimov, sef al Statului Major General al Forțelor Armate ruse, e o altă momâie care n-a văzut frontul decât en passant, și și-a obținut funcția tot prin mijloace politice. El, când Putin nu se amestecă direct (pentru că atunci când o face lucrurile se întâmplă „ca el”, Gherasimov fiind și un yes-man notoriu), e comandantul suprem de facto al Armatei ruse. În această calitate incompetența sa a ajuns în doi ani notorie, inclusiv pentru că o perioadă a condus direct operațiunile militare din Ucraina (tot de la Moscova, cu excepția unei relativ scurte deplasări a cartierului său general la Izium). De unde a supravegheat retragerea propriilor forțe din adâncimea teritoriului ucrainean (primăvara târzie a lui 2022), iar apoi a tot clocit niște ofensive (pornind din Izium, și care n-au avut loc niciodată), după care planurile i-au fost date peste cap de masiva și viguroasa contraofensivă ucraineană. Prilej cu care i s-a și ridicat comanda de front.
Deocamdată, „bucătarul” Prigojin pare să se fi orientat bine. Ceea ce a încercat (pe ici pe colo) bietul Lider Suprem al Ceceniei, bravul Razman Kadîrov, contestat în propria republică și pe care nu l-au ajutat (și nu-l ajută) deloc neuronii, circumvoluțiunile și sinapsele (ca să nu mai vorbim de performanțele de pe front), Evgheni Viktorovici face mai cu cap, într-un mod mai constant și relativ coerent.
Pe de o parte, în contextul actual fiecare membru al cercului intern al puterii/camarilei e esențial pentru Putin. Deci Prigojin, clar, își asumă un risc.
Pe de alta, pentru Forțele Armate ruse atât Shoigu cât și Gherasinov sunt expandabili și imediat înlocuibili. Desigur că demiterea lor ar slăbi puterea lui Putin, dar e posibil și chiar de așteptat ca, după doi ani de război cu rezultate dezastruoase și fără îmbunătățiri predictibile la orizont sub acest aspect până și „țarul atomic”, în nebunia lui, să priceapă faptul că nemulțumirea populară (fie și închisă într-o „oală sub presiune” cum a devenit societatea rusă în prezent), are nevoie de niște supape. Și atunci, desigur că judecata se poate reduce la un simplu „mai bine ei (deocamdată) decât eu” și „nici măcar n-am fost eu cel care le-am cerut capul, ci un patriot curajos”.
Pentru că da, în absenta succeselor militare care să conteze pentru el, Prigojin joacă cartea martirului curajos și responsabil. „Ne-am făcut datoria, chiar ne-am oferit voluntari pentru cele mai dificile misiuni, eu am fost printre oamenii mei dar n-am reușit să facem mai mult. Pentru că Shoigu, Gherasimov (corupție, incompetență și dezorganizare), deci (și) pentru că eu și oamenii mei nu-am beneficiat de armament/ sprijin armat, muniție, logistică în luptele pentru obiectivele pe care ne-am angajat să le atingem. PRIN URMARE RISCĂM SĂ MURIM CU TOȚII LUPTÂND (fac pariu pe orice că Prigojin se va descurca să NU moară pe front) din cauza unor incompetenți și corupți. DAR EU NU VREAU/NU MĂ RESEMNEZ CA OAMENII MEI SĂ AIBĂ ACEASTĂ SOARTĂ!”
Din păcate aș zice, acest discurs este cel mai decent dintre acelea pe care scena politică ruseasă ni le servește public în prezent. Atât avem, cu asta se poat defila. Desigur, Prigojin are el însuși atitudini și comportamente deviante, și am stabilit deja că e un criminal. Ele se manifestă, între altele, prin loialitatea absolută pe care le-o pretinde (urmând modelul șefilor mafioți) membrilor „Grupului Wagner” și pedepsele ritualice („delicata”, „banala” zdrobire a țestei acestora cu un baros, filmată, urmând unei „spovedanii” a cuplabilului – dacă cumva n-o fi trucată) aplicate dezertorilor capturați. Dar asta e, ca să adaptăm o zicală românească cam crudă: în țara orbilor chiorul este rege, iar în cea unde cercul puterii este format din dezaxați cu reacții imprevizibile (probabil oamenii au probleme psihiatrice/de ordin patologic grave și netratate) ȚICNITUL ARE ȘANSE SĂ DEVINĂ (viitorul) ȚAR.
Cel mai important lucru, dincolo de devierile comportamentale + posibilul amoralism și cabotinism ale acestuia este FAPTUL CĂ PRIGOJIN este singurul (personaj vizibil) din acel cerc de scelerați care PARE A FI UN PRAGMATIC (!) ȘI UN ACTOR INDIVIDUAL ȘI POLITIC RAȚIONAL, în sensul Teoriilor alegerii raționale.
Adică cineva care reacționează pozitiv la beneficii/câștiguri și negativ la pierderi/înfrângeri, și se manifestă și public ca atare, cel puțin de o vreme încoace. Avem deci de a face cu un personaj pe care îl putem citi, în sensul că N-AR GĂSI NICIO SATISFACȚIE INTRINSECĂ SAU INSTRUMENTALĂ ÎN A MURI PREFĂCUT ÎN SCRUM INTR-UN HOLOCAUST NUCLEAR (ÎMPREUNĂ CU ÎNTREAGA RUSIE) DOAR PENTRU CĂ ȘI AI LUI AU TRANSFORMAT/VOR TRANSFORMA ÎN SCRUM OCCIDENTUL ȘI SUA, CARE AU PERVERTIT CU INFLUENȚA LOR DIABOLICĂ „SUFLETUL RUSESC PUR ȘI NEÎNTINAT”. ȘI MAI ALES PENTRU CĂ I-AU DERANJAT PE PUTIN, CHIRIL ȘI DUGHIN.
Iar după o eventuală „epurare în scop terapeutic” (pentru sănătatea/însănătoșirea Rusiei) a unor Shoigu și Gherasimov, Prigojin ar putea continua cu Lavrov, Peskov, Medvedev și alții. În acest caz întrebarea devine UNDE/LA CINE S-AR OPRI…?
Desigur, trebuie luat în calcul și faptul că totul (jocul lui Prigojin) ar fi doar o masirovka pusă la cale împreună de către Vladi și Evgheni Viktorovici (deși, având în vedere doza de subtilitate care predomină la Kremlin cel puțin în ultimii 2-3 ani, n-as prea îndrăzni să mizez pe asta). Chiar și așa, ÎNSĂ, ea îl pune pe ”chef” Prigojin într-o postură unică: aceea ca, la un moment dat, să poată schimba tabăra ÎN MOD REAL/PE BUNE (chiar dacă conjunctural), RĂMÂNÂND RELATIV CREDIBIL, intern și extern. Posibilitate de care Putin, Medvedev, Lavrov, Peskov, Kiril, Dugnin (și destui alții) sunt complet lipsiți în prezent, și e discutabil dacă (și cum) ar putea dobândi acces la ea în viitor.
Deci, dacă mă gândesc mai bine, aș tinde să pariez că Evgheni Viktorovici Prigojin n-o să moară otrăvindu-se, nici ca martir pe front, și că vom mai auzi de el. Deși, recunosc, e un pariu destul de riscant.
Ar mai fi un scenariu cu un iz apocaliptic și un grad redus de plauzibilitate, cu care mă gândeam inițial să nu vă pun pe gânduri. Dar noua realitate fiind cea „care este”, let us hope for the best and prepare for the worst (vorba neamțului)!
Cu prerechizitele enunțate la începutul paragrafului precedent, Prigojin ar putea funcționa pe post de matrioskă, fie pentru Putin fie pentru el însuși ca parte dintr-o altă asociere (nu putem ști cu cine). Care prin familiarizarea opiniei publice cu ideea de incompetență și corupție a (ansamblului) comandanților Forțelor Armate ruse, combinată cu propagarea imaginii de adversari redutabili a ucrainenilor, și în contextul unui eșec previzibil al forțelor convenționale ruse din Ucraina/al unui contraatac previzibil și posibil de succes al Armatei ucrainene pe front, să pregătească terenul pentru două posibile idei (principale), cu nuanțările necesare:
– Scenariul soft: o supraviețuire la putere a lui Vladimir Putin în Rusia după o înfrângere în Ucraina (înfrângere însemnând, la nivel maximal, o restaurare a fronierelor interstatale dinainte de 2014 + portul Sevastopol reintegrat Ucrainei). Retorica: Demersul în sine („denazificarea” și „demilitarizarea” Ucrainei) a fost corect și legitim, liderul suprem a fost competent, au existat și mijloace, cei care au murit sunt niște eroi, dar tătucul Vladi a fost SABOTAT de un establishment militar incompetent și corupt. Face ceea ce face (retragere, pace) pentru a evita mai multe victime spre binele Rusiei. Ajutat desigur și de mine, loialul său prieten și patriot rus, V. V. Prigojin.
– Scenariul sinistru: un atac militar tactic împotriva Ucrainei. Retorica: n-am fi vrut cu niciun chip să recurgem la asta, dar establishmentul nostru militar ne-a indus masiv în eroare (ba poate chiar ne-a trădat). Planul militar a fost nerealist, ucrainenii sunt puternici și de fapt prin intermediul lor luptăm prin proxy cu întregul/întreaga NATO, deci supraviețuirea Rusiei (inconjurată de inamici) e în cumpănă, pentru că ei nu se vor opri. Gestul la care se recurge e extrem de grav dar strict necesar, o chestiune de viață și de moarte pentru Rusia. Putin (sau X, Y) sunt nevoiți să dea acest semnal pentru a opri adversarii. Ajutat/ajutați, desigur, și de mine, loialul prieten și patriot rus, V. V. Prigojin.
Ca să ne mai liniștim însă cât de cât, acest ultim scenariu (cu cele două sub-variante) ar urmări un tip de finalități – simpla supraviețuire, într-o lume în (semi)ruine – care așa cum poate fi citit V. V. Prigojin până acum, îi este complet străin. Omul nu urmărește doar să supraviețuiască, ci și să cadă în picioare, ceea ce e ceva SUBSTANȚIAL DIFERIT. Adică e unul dintre cei care încearcă să se descurce/„învârtă” și să parvină, deși nu evită riscurile. După cum spuneam, un actor preponderent rațional.
Horia Lupu, politolog
+ Mintea cea de pe urmă: Am ascultat o întreagă serie de declarații ale personajului pomenit, date parcă pe bandă rulantă. Omul decrara într-una din ele că cei din „Grupul Wagner” vor continua să lupte pentru Rusia no mater what (un fel de piruetă a retoricii la 180 de grade, față de ceea ce spusese anterior), apoi, chiar pe 9 mai, că cineva nenumit (cel mai probabil Putin) e un bunic satisfăcut în sinea lui dar iresponsabil și care ar putea fi un „ticălos ordinar”. În sfărșit, alaltăieri sau ieri anunța că contraofensiva ucraineană a și început, iar dacă foțele Wagner (?!?) – câți or mai fi rămas din cei maxim 30.000 de mercenari recrutați inițial, după decimarea lor în lupta pentru Bahmut – nu vor fi aprovizionate corespunzăror cu muniție și materiale de subzistență ucrainenii vor putea ajunge la Moscova.
Ascultându-l mi-a trecut prin gând că am comis o greșeală ingorând principiul/regula parcimoniei, care în acest context ar spune că pentru a explica un fenomen ar trebui să dai prioritate celei mai simple variante explicative. Așadar, să nu neglijăm posibilitatea ca ”chef” Prigojin să fie doar un clown/saltimbanc decerebrat din gașca decerebraților de la Kremlin, evidențindu-se doar prin cât de extrovertit și guraliv e, și prin felul în care îl ia gura pe dinainte. Dacă e și la fel de prudent pe cât s-a arătat de coerent zilele tecute, mă tem că supravieșuirea lui ține de de dorința lui Putin de a-și păstra bufonul, chiar dacă acesta a devenit cam (prea) ireverențios.