În deschiderea ședinței de consiliul local, edilul Emil Boc a avut un discurs mai lung pe mai multe teme. La final el s-a referit la situația arborilor de pe strada Universității, relocarea lor, după cum se știe, a iscat protestul societății civile și o dezbatare de 6 ore, luni la primărie.
Boc a anunțat că va avea loc o a doua dezbatere, cu specialiștii de data aceasta.
“Vom organiza săptămâna viitoare o dezbatere cu specialiștii exclusiv pe acest proiect. Nu este nicio grabă. Vom asculta și alte păreri, oricine va dori să se exprime, sunt deschis la orice opinie, nu ne presează încă timpul. ”, a spus Boc.
O discuție cu o serie de specialiști, arhitecți, a avut loc deja marți, 11 iulie, în Comisia de Urbanism a Primăriei, dar părerile sunt împărțite. Seful de proiect reamenajare strada Kogalniceanu si adiacente, Arnold Macalik, nu a putut fi contactat de primar la telefon.
Cine e pro relocare: Daniela Maier, președintele Ordinului Arhitecților din România- filiala Cluj, arhitect Dan Domșa, arhitect Vlad Negru
Cine e împotrivă: Ligia Subțirică
Abținere: arhitect Voicu Bozac




