Universitatea Cluj l-a pierdut pe mijlocașul venit de la rivala CFR, Mihai Bordeianu. Acesta a plecat după doar două meciuri petrecute în tricoul alb-negru,
Bordeianu a luat această decizie după eșecul drastic suferit de Universitatea în fața Rapidului, scor 0-3, iar motivele sunt personale, de familie, a confirmat pentru Prosport, președintele clubului, Radu Constantea. Acesta a mai spus că vor veni jucători la U.
„Da, este un jucător care a plecat la cerința lui. Am înțeles că sunt probleme legate de familie, probleme personale. Ținând cont că sunt probleme personale am înțeles, chiar dacă suntem puși într-o situație neplăcută„, a spus Constantea.
Clubul a confirmat informația oficial în această dimineață, pe pagina oficială.
Jucătorul a transmis un mesaj: „Vreau să le mulțumesc antrenorilor, jucătorilor și conducerii care au înțeles faptul că din motive personale nu mai pot continua. Vă doresc baftă și să susțineți echipa în continuare”.




