Elena Lasconi pare să aibă orele numărate la conducerea USR, pe fondul unor tensiuni tot mai vizibile în partid. Dominic Fritz și Clotilde Armand, care a fost îndepărtată de Lasconi din conducerea partidului după ce a pierdut alegerile la Sectorul 1 și a fost condamnată pentru incompatibilitate de către ANI, conduc ofensiva împotriva ei, iar Ionuț Moșteanu, până de curând unul dintre cei mai apropiați aliați, pare că s-a alăturat taberei rivale.
Deși este deputat de Argeș, Moșteanu ar avea ambiții pentru Primăria Capitalei și ar vrea ca partidul să-l susțină oficial pe Nicușor Dan.
Surse din interiorul USR spun că, la ora 11:00, mai mulți lideri vor ieși public într-o conferință de presă la sediul central al partidului pentru a-și anunța sprijinul pentru actualul primar general.