Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca este mai mult decât un edificiu religios. Este un simbol al identității naționale, un bastion al credinței și un reper arhitectural de o măreție inegalabilă. În inima acestui oraș, unde istoria și spiritualitatea se împletesc armonios, catedrala se înalță ca un far al ortodoxiei, un loc de reculegere și rugăciune pentru toți cei care îi trec pragul.
Rădăcinile acestui lăcaș sfânt se întind adânc în istoria Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Ideea construirii unei catedrale ortodoxe la Cluj a prins contur odată cu dorința Mitropolitului Andrei Șaguna de a întemeia centre eparhiale puternice în această regiune. După 1918, acest ideal a fost preluat cu hotărâre de Nicolae Ivan, un fervent susținător al consolidării ortodoxiei românești. În 1919, eforturile sale s-au concretizat prin crearea unui consistor eparhial la Cluj, iar în anul 1921, prin decret regal, a fost înființată Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului, avându-l ca prim episcop pe însuși Nicolae Ivan.
Un astfel de centru spiritual avea nevoie de un lăcaș de cult pe măsura misiunii sale. Construcția catedralei a devenit o prioritate, iar comunitatea s-a mobilizat exemplar. Cu sprijinul autorităților și al credincioșilor, s-au strâns fondurile necesare, iar Primăria Clujului a oferit terenul din fața Teatrului Național, un gest de profundă reverență față de importanța catedralei pentru identitatea românească a orașului. După un concurs riguros de proiecte, arhitecții Constantin Pomponiu și George Cristinel au fost desemnați să dea viață acestui edificiu de o frumusețe solemnă.
Lucrările au început în anul 1923, iar piatra de temelie a fost pusă într-o ceremonie impresionantă pe 7 octombrie. Ani de muncă asiduă, sacrificii și devotament au transformat visul în realitate. Zidurile s-au ridicat cu o rapiditate uimitoare, iar în 1926, pe cupola mare a fost așezată crucea, semn al biruinței credinței. Clopotele, turnate în Șopron, Ungaria, au răsunat pentru prima dată în mai 1927, anunțând că lăcașul era tot mai aproape de finalizare.
Momentul de apogeu a venit în 1933, când catedrala a fost sfințită într-o ceremonie grandioasă, în prezența Regelui Carol al II-lea, a Marelui Voievod Mihai și a Patriarhului Miron Cristea. Această zi a marcat nu doar consacrarea unui edificiu, ci și triumful ortodoxiei românești într-un oraș în care, timp de secole, românii fuseseră marginalizați. Catedrala devenea astfel un simbol al renașterii naționale, al demnității și al credinței neclintite.
În deceniile ce au urmat, măreața construcție a continuat să fie înfrumusețată. Sub episcopul Nicolae Colan, au fost adăugate fresce, sculpturi și obiecte liturgice de mare valoare. În timpul Arhiepiscopului Teofil Herineanu, pictura în frescă a fost finalizată, iar intrarea a fost împodobită cu icoane în mozaic. ÎPS Bartolomeu Anania, o figură emblematică a Bisericii Ortodoxe Române, a continuat această operă, transformând catedrala în Mitropolia Clujului și inițiind ample lucrări de restaurare și împodobire cu mozaicuri de o rară frumusețe.
Astăzi, Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca este nu doar un punct de reper al orașului, ci și un sanctuar al sufletului românesc. Fiecare piatră, fiecare icoană, fiecare frescă poartă în sine povestea unei comunități care și-a afirmat credința și identitatea în fața vicisitudinilor istoriei. Este un monument al dăinuirii, un testament al credinței neamului românesc și un far luminos al ortodoxiei, vegheat cu smerenie de cupolele sale mărețe.
