Instanța s-a pronunțat definitiv în cazul șantierului din strada Victor Papilian din Cluj-Napoca unde au fost semnalate alunecări de teren, informează cotidianul Făclia de Cluj.
Conform sentinței pronunțate de Curtea de Apel Mureș, lucrările pe șantier vor putea fi reluate iar Primăria va trebui să transmită beneficiarului proiectului soluția care se impune pentru a nu mai apărea probleme.
În 2021, pe fondul unor ploi abundente și a faptului că zona din partea sud estică a terenului era supraîncărcată cu apă din cauza că acolo ajungeau tuburile improvizate de drenaj, stratul de pământ nisipos cu saturație de apă foarte mare aflat pe un strat de argilă, de altfel structura geologică a întregii zone a dealului Feleacului, s-a deplasat, rupând malul din zona șantierului. Acest lucru a dus la modificări pe o distanță de câțiva metri a sistemului de sprijin al versantului. Totodată o parte din strada Victor Papilian s-a tasat, afectând gardurile la casele de deasupra drumului.
Odată cu apariția acestei situații, doi dintre proprietarii de case din zonă au cerut anularea autorizațiilor de construire.
Mai multe în Făclia de Cluj
Foto: zcj.ro




