CFR a cedat împotriva Universității Cluj, scor 2-3, în primul derby al orașului din acest sezon. Alb-negrii au bifat prima victoria în fața marii rivale după mai bine de 9 ani.
Gazdele au deschis scorul în minutul 24, printr-o super-execuție pe spate a lui Adrian Păun. „Studenții” au punctat în meci după pauză, mai întâi prin Masoero (59), apoi au trecut în avantaj după ce Dan Nistor (69) a transformat penalty-ul comis de Ilie.
Avantajul alb-negriilor a durat doar 3 minute, Peter Michael înscriind la două minute după ce a fost introdus pe teren. Cu un sfert de oră înainte de final, Ovidiu Popescu a fructificat centrarea lui Bic și a înscris golul care a consemnat scorul final.
La conferința de presă de la finalul meciului, antrenorul lui U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, s-a declarat „fericit pentru că am făcut fericiți fanii noștri, că i-am văzut pe jucători foarte mulțumiți, foarte fericiți. Când eram conduși, era foarte dezamăgit pentru că vedeam în tribună câtă lume a venit să ne susțină. N-aș fi vrut astăzi să se întâmple ce s-a întâmplat la ultimele două meciuri aici. Suporterilor le dedic această victorie.”
Tehnicianul a recunoscut și ce i-a transmis omologul său, Dan Petrescu, la finalul partidei, despre care crede că se va lupta cu șanse reale la titlu și în acest sezon.
„Eu și Dan ne-am felicitat la final, atât. Sigur că nu îți cade bine, este a doua înfrângere acasă, dar CFR rămâne foarte puternică, se vor bate la titlu. Este un antrenor cu atâta experiență, foarte valoros, are un lot puternic.”
În ceea ce privește următoarea etapă, Sabău este de părere că jucătorii ar trebui să rămână cu picioarele pe pământ. Victoria împotriva rivalei din oraș a fost sărbătorită de către suporteri și fotbaliști multă vreme după fluierul final. „Ținând cont că au multă experiență, știu că te duci în cap dacă nu ești atent. Vom fi atenți în această săptămână să ne refacem corect pentru următorul joc.” , a încheiat antrenorul „Șepcilor Roșii”.
Următorul meci al lui U Cluj este programat lumea viitoare, pe 12 august, atunci când Nistor&Co se vor deplasa la Ploiești pentru duelul cu Petrolul. De partea cealaltă, CFR va disputa joi, în Bulgaria, prima manșă din turul 3 al preliminariilor Conference League, împotriva lui Maccabi Petah Tikva.
sursa foto: captură FC Universitatea Cluj