Pe 26 martie 2025, începând cu ora 12:00, Sala de Conferințe a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române va găzdui un eveniment de excepție, dedicat istoriei și excelenței academice. Conferința „Începuturile Academiei Române la Cluj”, susținută de acad. Doru Pamfil, va oferi o incursiune captivantă în trecutul prestigioasei instituții. Evenimentul va fi urmat de lansarea primului volum al „Cărții de Aur a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. 75 de ani de excelență în cercetarea academică”, un omagiu adus contribuțiilor remarcabile ale comunității academice clujene.
Volumul, un demers editorial de referință, acoperă perioada 1949-1969, oferind o perspectivă documentată asupra activității și contribuției academicienilor clujeni în această etapă istorică. „Cartea de Aur a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române” va fi prezentată de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, și de prof. univ. dr. Marius Bojiță, președintele Fundației Transilvania Leaders. De asemenea, vor lua cuvântul și autorii lucrării: cercetătorul consacrat Varga Attila, de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, arhivist Violeta Druță și acad. Doru Pamfil.
Evenimentul, moderat de Vasile G. Dîncu, directorul Editurii Școala Ardeleană, se desfășoară în continuarea demersurilor dedicate celebrării celor 75 de ani de activitate a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, marcate anul trecut, și subliniază rolul esențial al acestei instituții în promovarea științei și culturii.
Manifestarea este organizată de Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, și Editura Școala Ardeleană, în colaborare cu Fundația Transilvania Leaders, Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST).
Detalii despre volumul lansat sunt disponibile la adresa web: https://acad-cj.ro/cartea%20de%20aur.html.